CFR Cluj vrea să-l repatrieze pe singurul fotbalist român care evoluează în Rusia
articol scris de Digi Sport17.06.2022, 14:13
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
CFR Cluj a anunțat deja al cincilea fotbalist adus în perioada de transferuri din vară, însă campioana României nu pare că se va opri prea curând.
Trupa lui Dan Petrescu (54 de ani) încearcă să facă și a șasea mutare și a pus ochii pe un nume cunoscut fotbalului românesc, Eric Bicfalvi (34 de ani).
CFR Cluj îl vrea pe Eric Bicfalvi
Conform Prosport, formația din Gruia este interesată de serviciile mijlocașului, dorit în special de Petrescu pentru sezonul următor. "Bursucul" l-ar fi convins pe Bicfalvi să se întoarcă în Liga 1, dar mai râmâne ca CFR să ajungă la un acord și cu clubul său.
Bicfalvi evoluează în prezent în Rusia, la Ural, iar contractul său expiră la finalul sezonului următor, ceea ce înseamnă că ardelenii ar putea obține un discount.
Fostul internațional român a făcut un sezon bun în tricoul echipei sale și în sezonul recent încheiat. 10 goluri și două assisturi a reușit Bicfalvi în cele 29 de meciuri jucate pentru Ural.
CFR Cluj ar fi rezolvat deja și transferul lui Jefte Betancor
Campioana s-ar fi înțeles cu Farul Constanța pentru transferul lui Jefte Betancor (28 de ani). Dorit și în iarnă de Dan Petrescu la CFR Cluj, atacantul spaniol ar urma să se alăture lotului grupării din Gruia în următoarele zile.
Clubul lui Gică Hagi ar urma să încaseze 300.000 de euro în schimbul cedării lui Betancor la CFR și va păstra 20% dintr-un eventual viitor transfer.
În plus, dacă echipa campioană va reuși să intre în grupele Champions League, clujenii vor fi nevoiți să vireze încă 250.000 de euro în conturile Farului, iar prezența în grupele Europa League o va costa pe CFR 150.000 de euro, informează aceeași sursă.
Aceeași sursă menționează că în iarnă Farul a cerut 1,5 milioane de euro în schimbul transferului lui Betancor, însă CFR Cluj nu a fost de acord. Acum, în această perioadă de mercato, Hagi ar fi vrut să obțină cel puțin 500.000 de euro parte fixă, dar, din nou, suma nu a fost pe placul campioanei.
Pentru a nu risca să-l piardă gratis la începutul anului 2023, când ar fi intrat în ultimele șase luni de contract, Farul a acceptat oferta CFR-ului de 300.000 de euro.
Etichete: dan petrescu , eric bicfalvi , mercato
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții