Video CFR Cluj - Rapid București 0-1. Spectacol în Gruia! Trupa lui Mutu pierde acasă
articol scris de Digi Sport10.02.2024, 23:15
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Rapid a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 1-0, în Gruia, în etapa cu numărul 25 din SuperLiga României.
Astfel, Rapid trece pe locul doi în clasamentul din SuperLiga României, cu 45 de puncte, la șase lungimi în urma liderului FCSB, în timp ce formația pregătită de Adrian Mutu rămâne pe locul trei, cu 42 de puncte.
Cele mai tari faze video şi desfăşurarea evenimentelor pot fi văzute AICICFR Cluj - Rapid 0-1. Ardelenii au pierdut acasă
Giuleștenii au avut o șansă mare de a deschide scorul încă din al doilea minut al partidei, când Rrahmani a trimis spectaculos puțin peste poartă.
Elevii lui Bergodi au deblocat tabela șapte minute mai târziu, la un șut al lui Djokovic. A urmat apoi accidentarea lui Cristi Săpunaru după un duel cu Daniel Bîrligea, iar Bergodi a fost forțat să îl trimită în teren pe Iulian Cristea.
Ardelenii puteau restabili egalitatea în minutul 19, la un șut al lui Mogoș, iar Otele a ratat și el o ocazie importantă în minutul 36.
În prelungirile primei reprize, ardelenii au irosit o șansă uriașă de gol.
În partea a doua a partidei, Mogoș a mai avut o ocazie importantă în minutul 55, iar Krasniqi putea dubla avantajul giuleștenilor în minutul 57, însă atacantul kosovar a nimerit bara laterală. Giuleștenii au irosit o șansă importantă și în minutul 74 prin Albu, care a trimis cu capul puțin pe lângă poartă.
Pe final, ardelenii au fost aproape să restabilească egalitatea prin Muhar, însă acesta nu a nimerit spațiul porții.
VIDEO Rezumatul partidei CFR Cluj - Rapid București 0-1
CFR Cluj și Rapid se vor lupta pentru locul secund din SuperLigă. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 42, dar ardelenii ocupă poziția a doua din clasament pentru că au un golaveraj mai bun.
Adrian Mutu va încerca să o învingă pe Rapid, fosta sa echipă pe care a pregătit-o în perioada martie 2022 - iulie 2023, pentru a micșora diferența față de FCSB. Liderul SuperLigii va juca duminică, 11 februarie, cu Sepsi Sfântu Gheorghe.
Ambele echipe vin după victorii cu același scor. În timp ce ardelenii s-au impus în fața celor de la Petrolul, scor 2-1, giuleștenii au câștigat partida cu Oțelul Galați. Meciul din turul campionatului s-a terminat la egalitate, scor 0-0.
Ce a declarat Adrian Mutu înainte de meciul contra fostei sale echipe
Adrian Mutu (45 de ani), antrenorul celor de la CFR Cluj, a vorbit înaintea meciului cu Rapid, fosta sa echipă din SuperLigă. Acesta sper ca elevii săi să pună mâna pe cele trei puncte puse în jocul de sâmbătă seara, deși recunoaște că se așteaptă la un meci complicat.
”Obiectivul nostru este cel de a da continuitate acestor rezultate bune, bineînțeles că ne dau o liniște morală pentru a putea pregăti următorul meci. Când ai victorii în spate încrederea în tine și în echipă crește.
Mă bucur mult pentru băieți că au crezut până în ultima secundă în meciul trecut, asta este atitudinea pe care o vreau la CFR, trebuie să fim învingători.
Așa va fi și mâine, vom avea un meci greu, de luptă, dar trebuie să credem până la final. Rapid e o echipă periculoasă, este într-o formă foarte bună, au același număr de puncte pe care îl avem și noi, trebuie să ne așteptăm la un meci greu.
Ținem neapărat să câștigăm meciul pentru a reduce distanța dintre noi și FCSB. Nu cred că are o importanță că am antrenat acolo. Toți din fotbalul românesc ne cunoaștem între noi.
Sunt alți jucători, alt antrenor, va fi un meci interesant. E o partidă specială pentru mine, dar sunt concentrat doar pe echipa mea, i-am analizat, le știu plusurile și minusurile, dar astea sunt chestii de bucătărie internă.
Nu este primă de joc, nu jucăm pentru prima de joc. Trebuie să jucăm pentru rezultat, pentru ceea ce înseamnă acest club. E problema conducerii dacă după meci va fi o primă, noi trebuie să ne gândim doar la cele 3 puncte”, a spus Adrian Mutu, la conferința de presă.
Etichete: adrian mutu , cristiano bergodi , cfr cluj rapid , superliga etapa 25
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții