Exclusiv CFR Cluj poate scăpa de salariul exorbitant al lui Sigurjonsson. Ofertă pentru islandez
articol scris de Digi Sport06.01.2022, 09:50
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Runar Sigurjonsson (31 de ani) este fotbalistul cel mai bine plătit din Liga 1. Cu toate bonusurile pe care le încasează, islandezul ajunge la un salariu anual de 450.000 de euro!
CFR Cluj ar prefera să se despartă de jucător şi acum s-a ivit varianta unui transfer în străinătate.
CFR poată scăpa de Sigurjonsson. Ofertă de la locul 3 din Cipru pentru islandez
Mijlocaşul, care de la revenirea lui Dan Petrescu a jucat puţin la CFR şi a ratat ultimele două meciuri din campionat, a început pregătirea alături de restul fotbaliştilor campioanei şi foarte probabil va pleca alături de ei în cantonamentul din Spania.
Ardelenii îi apreciază valoarea lui Sigurjonsson, dar l-au invitat la o renegociere a salariului dacă vrea să rămână în România, dar jucătorul nu este încântat cu această variantă.
Toată lumea ar putea ieşi mulţumită din acest subiect dacă se va concretiza propunerea formaţiei cipriote Aris, grupare nou-promovată care se află pe un neaşteptat loc 3 în campionat, cu 27 de puncte după 14 meciuri, la un singur punct de locul 2, AEK Larnaca, şi la două lungimi distanţă de liderul Apollon.
La Aris joacă şi românii Mihai Răduţ şi Gabi Simion. În ultima rundă din 2021, Aris a terminat la egalitate, 1-1, cu penultima clasată, Paeek.
Dan Petrescu a explicat anul trecut de ce Sigurjonsson a jucat puţin
Sigurjonsson a fost şi accidentat pe finalul primei părţi a campionatului şi acesta a fost unul dintre motivele pentru care nu a jucat mai mult.
”Sigurjonsson nu e exclus din lot, nu s-a întâmplat nimic, e accidentat, a făcut o tendinită, am vorbit şi azi (n.r. sâmbătă) cu el, a zis că are nevoie de două, trei zile de pauză, e un jucător important, dar, ca să joace, trebuie să alerge la antrenament, să fie pregătit.
Deocamdată nu s-a antrenat de când am venit eu, 10% din antrenament. Cum să-l bag la meciuri dacă nu e antrenat? Bag jucători care se antrenează”, a explicat Dan Petrescu.
Cifrele lui Runar Sigurjonsson
- 1,2 milioane de euro este cota lui Sigurjonsson
- 32 de meciuri şi două goluri pentru Islanda are Sigurjonsson
- 35 meciuri, 8 goluri şi 4 assist-uri are Sigurjonsson la CFR, din 8 februarie 2021 până acum
- 10 meciuri şi 3 goluri în Liga 1 are Sigurjonsson în actualul sezon de Liga 1
Etichete: transferuri cfr cluj , runar sigurjonsson , transfer sigurjonsson , aris sigurjonsson
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții