Exclusiv CFR Cluj poate da lovitura cu Costel Gâlcă! De ce se poate impune în vestiar, dar și de ce n-a mai antrenat de doi ani
05.03.2019, 11:58SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
VIDEO CFR Cluj - Sepsi 1-0 | Alin Minteuan (42 de ani) a avut mandat de antrenor principal la gruparea din Gruia doar până la finalul sezonului regulat. În tot acest timp, oficialii clubului au încercat să rezolve problema, dar până acum n-au obținut niciun rezultat. Miza cea mai mare a reprezentat-o ”repatrierea” lui Dan Petrescu, numai că tehnicianul are un contract foarte bine făcut în China, la Guizhou Zhicheng, și a fost greu de ”rupt”, în condițiile preferate de către trimișii lui Neluțu Varga.
Un alt nume aflat pe lista scurtă a patronului de la CFR este și cel al lui Costel Gâlcă (46 de ani), tehnician care a izbutit tripla cu FCSB, la finalul sezonului 2014-2015, când a câștigat titlul, Cupa României și Cupa Ligii. Despre o astfel de posibilitate a vorbit și Andrei Prepeliță (33 de ani), unul dintre jucătorii care a avut ocazia de a lucra direct cu ”Costelinho”.
”Este un antrenor de valoare, cu care am avut o relație foarte bună la Steaua și cu care am ținut legătura și după aceea. Este un pedagog foarte bun, un prieten. În acea perioadă de la Steaua, noi am fost foarte apropiați de dânsul”, a dezvăluit Prepeliță, prezent fiind în studioul emisiunii ”Digi Sport Matinal”.
Costel Gâlcă, la CFR Cluj? ”Știe să țină vestiarul!”
Mai mult, Prepeliță a mai spus că Gâlcă nu este genul de antrenor care să aibă probleme în fața jucătorilor cu personalitate și că are flerul de a ține un vestiar în mână. ”Nu a avut niciun conflict cu Sânmărtean, pot să confirm asta, am fost acolo. Plus că dacă ar fi avut ceva cu el nu l-ar mai fi luat după aceea la Al Taawon.
Din afară, mulți îmi spuneau că este prea calm, dar nu era deloc așa. Știa să țină vestiarul în mână. Și la Steaua aveam atunci un vestiar puternic, jucători cu experiență. Deci nu cred că nu ar putea să nu țină vestiarul CFR-ului în frâu!”, a mai spus Prepeliță, la Digi Sport.
Într-un final, Andrei Prepeliță a explicat de ce Costel Gâlcă n-a mai antrenat de o perioadă lungă de timp. ”Adevărat, n-a mai antrenat de doi ani, dar a ținut foarte mult și la condițiile sale. Să știți că oferte a avut, și din țară și din străinătate, dar n-a vrut să se ducă în orice condiții. Aceasta este optica lui”, a mai spus Prepeliță la Digi Sport.
Practic, afirmația lui Prepeliță vine să întărească dorința lui Varga care crede că la Cluj este nevoie de o mână forte. După performanţa obţinută cu FCSB, Costel Gâlcă, 46 de ani, a antrenat în Primera Division pe Espanyol, 26 de etape, cu care a reuşit să se salveze de la retrogradare. Nu i s-a prelungit contractul şi a plecat în Arabia Saudită. A pregătit două echipe, pe Al Taawon şi Al Feiha. De ultima s-a despărţit în noiembrie 2017, iar de atunci nu a mai antrenat. În vară, numele său s-a vehiculat la Viitorul, unde ar fi ajuns dacă Gheorghe Hagi pleca în străinătate.
Program etapa 1 play-off și play-out!
Vineri, 8 martie
Dinamo - Dunărea Călărași 20:30
Sâmbătă, 9 martie
FC Hermannstadt - Gaz Metan Mediaș 13:00
CFR Cluj - Sepsi Sf Gheorghe 20:15
Duminică, 10 martie
Poli Iași - FC Voluntari 17:30
U Craiova - Astra 20:30
Luni, 11 martie
FC Botoșani - Concordia Chiajna 17:30
FCSB - FC Viitorul 20:30
Etichete: costel galca , antrenor cfr cluj , andrei prepelita , alin minteuan , program play-off
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții