CFR Cluj “low-budget”. Câți bani a plătit campioana Ligii 1 pentru transferurile din această iarnă
articol scris de Digi Sport10.01.2023, 17:14
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
CFR Cluj, campioana Ligii 1 în ultimele cinci sezoane, a făcut patru transferuri în această pauză de iarnă: Anton Maglica, Bogdan Țîru, Adrian Peteleu și Ermal Krasniqi.
CFR Cluj a achitat doar 450.000 de euro pentru transferuri
După 21 de rude, CFR Cluj ocupă locul doi în Liga 1, la un punct în spatele Farului Constanța.
Meciurile din Liga 1 se vor relua pe 20 ianuarie, în direct pe Digi Sport 1.
Așa cum i-a obișnuit pe fani în ultimii ani, CFR Cluj n-a investit sume mari în transferurile de jucători în această iarnă. Mai exact, doar 450.000 de euro.
Atacantul croat Anton Maglica (31 de ani) a venit liber de contract, după despărțirea de APOEL Nicosia.
Maglica a mai lucrat cu Dan Petrescu la Guizhou FC și la Kayserispor, iar antrenorul CFR-ului a avut o discuție sinceră cu atacantul, după venirea acestuia în Gruia.
Fundașul Bogdan Țîru (28 de ani) a fost adus de CFR Cluj de la echipa poloneză Jagiellonia, pentru care juca din februarie 2020.
CFR Cluj a plătit 250.000 de euro pentru acest transfer, potrivit site-ului Transfermarkt. Țîru mai avea contract cu Jagiellonia până în vara anului 2024.
Fundaș central, Bogdan Țîru a câștigat trei trofee în România, toate cu Viitorul Constanța (actualmente Farul Constanța): titlul în Liga 1 (2017), Cupa României (2019) și Supercupa României (2020).
În direct la Digi Sport, Dan Petrescu a precizat că Bogdan Țîru este un jucător de calitate, care poate reprezenta o soluție pentru echipa națională.
Fundașul dreapta Andrei Peteleu (30 de ani) a revenit la CFR Cluj după experiența de la echipa maghiară Kisvarda.
Peteleu n-a costat-o pe CFR Cluj niciun euro. Fundașul a câştigat Supercupa României (2019), dar şi titlul în Liga 1 (2018, 2019) cu CFR.
Mijlocașul kosovar Ermal Krasniqi (24 de ani) a venit la campioana României de la FC Ballkani. Krasniqi a evoluat împotriva celor de la CFR Cluj în grupele Conference League, în 2022.
200.000 de euro a plătit CFR Cluj către Ballkani, potrivit site-ului Transfermarkt.
CFR Cluj e pe plus în privința transferurilor în sezonul 2022-2023
Per total, în sezonul 2022-2023, CFR Cluj a cheltuit 1,4 milioane de euro pentru aducerea unor jucători.
Cele mai scumpe transferuri au fost Vito Hammershoy-Mistrati (400.000 de euro) și Jefte Betancor (300.000 de euro).
În schimb, CFR Cluj a încasat 1,5 milioane de euro pentru cedarea unor fotbaliști.
Cei mai mulți bani au venit pentru Marko Dugandzic (400.000 de euro), Jefte (350.000 de euro), Otto Hindrich (250.000 de euro) și Adrian Păun (200.000 de euro).
Etichete: liga 1 , cfr cluj , dan petrescu , transferuri cfr cluj , bogdan tiru , anton maglica , ermal krasniqi , adrian peteleu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții