Exclusiv ”CFR Cluj, în dificultate fără Țucudean / FCSB, entuziasmantă de la mijloc în sus!”. Concluzia dinaintea derby-ului
14.04.2019, 00:05SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
CFR Cluj - FCSB sau meciul care poate decide, în mare măsură, lupta pentru titlu, a iscat un interes enorm. Cererea de bilete a depășit deja capacitatea stadionului ”Dr. Constantin Rădulescu”, ambii antrenori au pregătit cu minuțiozitate partiturile, în timp ce oamenii de fotbal au disecat ambele loturi înaintea duelului care va fi prezentat pe larg la Digi Sport. Despre acest derby a vorbit și un om extrem de avizat, chiar dacă nu este prezent des în mass-media.
Massimo Pedrazzini (61 de ani), fost antrenor al roș-albaștrilor, acum liber de contract, crede că CFR Cluj va avea o problemă dacă nu se va putea baza pe golgheterul George Țucudean (27 de ani) în meciul de duminică seară. Italianul a mai spus că, dacă vor să câștige campionatul, atunci FCSB trebuie să plece cu toate punctele de la Cluj.
”CFR Cluj este o echipă în fața căreia noi ne-am descurcat bine, când eram eu acolo. Acolo făceam egal iar acasă, ori făceam egal, ori câștigam. Acum, egalul o avantajează doar pe CFR Cluj. Dar, dacă FCSB vrea să câștige campionatul, atunci trebuie să se impună duminică”, a spus Pedrazzini, la Digi Sport.
Italianul a avut cuvinte de laudă și la adresa lui Dan Petrescu. ”CFR Cluj este în dificultate, în momentul actual, din cauza lipsei lui Țucudean, Se simte mult absența acestui atacant. De ce spun asta? Știm foarte bine valoarea lui Dan Petrescu, dar când joci contra unei astfel de echipe mari, importante, ai nevoie de un jucător determinant acolo, în față”, a mai spus antrenorul.
Pedrazzini a spus și care este punctul forte al echipei lui Mihai Teja. ”FCSB este entuziasmantă de la mijloc în sus! Gnohere este în mare formă, marchează des. Și mai este un aspect. Oricine intră de pe bancă poate face diferența, contează mult asta!”, este concluzia la care a ajuns Massimo Pedrazzini, la Digi Sport.
CFR Cluj - FCSB, din etapa a 5-a a Ligii 1, ultima a turului din play-off, capitală în lupta pentru titlu, programată duminică, 14 aprilie, de la ora 21:00, în Gruia, va fi ÎN DIRECT la Digi Sport 1, precum și pe digisport.ro și m.digisport.ro, EXCLUSIV pentru abonații rețelei de internet ai RCS-RDS.
Meciul va fi transmis și în aplicația LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro și m.digisport.ro.
CFR Cluj - FCSB | Mario Camora: "Dacă învingem în acest meci suntem 80% campioni"
CFR Cluj - FCSB | Căpitanul echipei CFR Cluj, Mario Camora, a declarat într-o conferinţă de presă, că dacă formaţia din Gruia o va învinge duminică pe FCSB, ÎN DIRECT la Digi Sport 1, de la ora 21:00, atunci are 80 la sută şanse să câştige un nou titlu de campioană.
''E un meci important pentru noi, iar dacă vom câştiga vom avea o şansă foarte mare la titlu, să zicem 80 la sută. Nu avem prime speciale. La un meci cu FCSB nu mai e nevoie să motivezi suplimentar jucătorii. Dacă bate FCSB, şi sper să nu se întâmple aşa, o să fim la egalitate de puncte, dar tot noi avem prima şansă'', a spus Camora.
''O să fie un meci foarte important pentru ambele echipe, dar cred că titlul nu se decide acum. E important să câştigăm, să avem o distanţă mai mare până la final. Cred că noi avem un avantaj mic din cauză că jucăm acasă, sper să vină mulţi suporteri, să ne ajute, să ne împingă spre victorie'', a mai spus fundaşul portughez în aceeași conferință de presă în care Dan Petrescu a ajuns, din greșeală, ținta glumelor.
Etichete: massimo pedrazzini , cfr cluj fcsb , program fcsb playoff , program etapa 5-a play-off
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții