Video CFR Cluj - FCSB 0-1. ”Roș-albaștrii” sunt cu o mână pe titlu, după execuția superbă a lui Florinel Coman
articol scris de Digi Sport14.04.2024, 22:55
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Danemarca - Spania, vineri, 21:45, DGS 2
FCSB a reușit să o învingă pe CFR Cluj, scor 1-0, în cadrul etapei a patra a play-off-ului SuperLigii României.
- Meciul a putut fi urmărit pe Digi Sport 1, site-ul digisport.ro, dar și în aplicația Digi Sport de către abonații RCS-RDS.
CFR Cluj - FCSB 0-1
FCSB a început mult mai bine partida, iar Adrian Șut a lovit bara transversală, în minutul 11. 5 minute mai trâziu, Florinel Coman a executat perfect o lovitură liberă și l-a învins pe Răzvan Sava.
Cele mai tari faze video şi desfăşurarea evenimentelor pot fi văzute AICIÎn cea de-a doua repriză, CFR Cluj a încercat să egaleze, însă fără reușită. Cea mai mare ocazie a ardelenilor a fost în minutul 74, atunci când Daniel Bîrligea nu a reușit să îl învingă pe Ștefan Târnovanu din două încercări.
FCSB obține cele 3 puncte și se distanțează astfel în fruntea clasamentului la 13 puncte de CFR, ocupanta locului doi.
VIDEO cu rezumatul partidei
FCSB are un avans confortabil înainte de această partidă. Gruparea antrenată de Elias Charalambous este pe primul loc, cu 41 de puncte, la 10 lungimi distanță de CFR Cluj și pare tot mai aproape de a cuceri titlul de campioană.
De partea cealaltă, CFR Cluj este pe locul 2, cu 31 de puncte, și se poate distanța de Universitatea Craiova (31 de puncte), Farul Constanța (29 de puncte) și Rapid (28 de puncte) în lupta pentru locurile de cupe europene.
Băluță, Ovidiu Popescu, Panțîru și Luis Phelipe, OUT pentru meciul cu CFR Cluj
Elias Charalambous a susținut o conferință de presă premergătoare derby-ului cu CFR Cluj, iar antrenorul cipriot a fost întrebat în legătură cu jucătorii indisponibili.
Toți cei menționați continuă să se confrunte cu probleme medicale și nu se vor afla nici printre rezerve la disputa din Gruia.
"Băluță e out pentru meciul de mâine, nu este 100% pentru a fi cu noi. La fel și Ovidiu Popescu, Panțîru și Luis Phelipe, care vor lipsi de la meciul de mâine", a declarat Elias Charalambous la conferința de presă.
Gigi Becali a făcut primul ”11” al roș-albaștrilor
Gigi Becali (65 de ani) a creionat primul 11 pentru derby-ul din Gruia și nu s-a ferit să îl anunțe.
"Avem aşa: Coman, Miculescu şi George (n.r. Tavi Popescu) în faţă. La mijloc sunt Şut, Olaru şi Lixandru, iar în apărare e Radunovic. La centrali îi las pe ei să aleagă, că ei ştiu de la antrenamente.
Nu ştiu dacă vor fi Chiricheş cu Ngezana sau intră Dawa. Poate o să fie nevoie de Dawa. În dreapta va fi Creţu. Au făcut antrenamente şi cu Ngezana fundaş dreapta, dar nu funcţionează bine.
Băluţă poate să joace, dar nu cred că intră. Va fi cu Rapid, ca să fim siguri de el. Eu nu am ambiţii cu Rapid, nu sunt suporter. Eu sunt patron, ei sunt fanatici. Eu nu sunt aşa.
Eu sunt fanatic de bani. Aşa că nu am ce ambiţii să am cu Rapid sau cu alte echipe", a spus Gigi Becali, pentru Fanatik.
- Cum va arăta FCSB în derby-ul cu CFR Cluj: Târnovanu - Crețu, Chiricheș/Dawa, Ngezana, Radunovic - Olaru, Șut, Lixandru - Tavi Popescu, Miculescu, Coman
Etichete: cfr cluj , superliga , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții