Exclusiv CFR susţine că e interesată de Budescu: "E mortal la fazele fixe. Are o calitate excepţională"
07.05.2018, 20:15SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Iuliu Mureşan n-a negat interesul lui CFR Cluj pentru una dintre vedetele FCSB-ului, Constantin Budescu, care poate fi transferat de orice echipă achită clauza de reziliere de trei milioane de euro.
"Ce pot să vă spun e că Budescu e un jucător foarte bun, pe care orice echipă din România şi l-ar dori. Patronul nostru, de când s-a implicat la club, mereu îmi spune de el. Jucătorul are o clauză de reziliere, vom vedea ce va fi", a spus Mureşan, la Digi Sport Special.
Întrebat dacă echipa din Cluj are forţa de a-l lua pe jucătorul "roş-albaştrilor", Mureşan a punctat: "CFR poate să producă multe surprize. Da, s-ar potrivi, pentru că e un fotbalist mortal la faze fixe. Are o calitate excepţională. Avem un interes pentru Budescu, e un jucător foarte valoros, care ne-ar fi util".
Fotbalistul în vârstă de 29 de ani a sosit vara trecută la FCSB, de la Astra Giurgiu, pentru 750.000 de euro.
Budescu are nouă goluri în 24 de meciuri, în Liga 1, pentru echipa lui Nicolae Dică.
34 de meciuri a jucat Constantin Budescu pentru FCSB, în toate competiţiile
13 goluri a marcat Budescu pentru "roş-albaştri"
Etichete: budescu , budescu steaua , budescu fcsb , budescu cfr cluj , budescu dorit de cfr cluj , cfr cluj 3 milioane budescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții