CFR Cluj acceptă arbitri străini la returul cu FCSB. Condiţia pusă de ardeleni
19.03.2018, 11:44SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Prin vocea preşedintelui Iuliu Mureşan, CFR Cluj a anunţat că este de acord ca o brigadă străină să arbitreze returul cu FCSB, din play-off. Ardelenii solicită, însă, ca arbitrii să vină dintr-un campionat de top al Europei.
La finalul remizei din Gruia, scor 1-1, dintre CFR Cluj şi FCSB, directorul sportiv al roş-albaştrilor, Mihai Stoica, a acuzat liderul că nu acceptă propunerea ca meciul retur dintre cele două rivale să fie arbitrat de un străin.
"Vrem arbitri străini pentru meciul retur. Dar clujenii nu vor, pentru că intră o dată în careu și primesc penalty", a spus oficialul vicecampioanei. Replica ardelenilor a venit în această dimineaţă, în cadrul emisiunii "Digi Sport Matinal".
"La Adunarea Generală a LPF, s-a solicitat poziţia participanţilor în privinţa arbitrilor străini. Am fost întrebaţi dacă vrem arbitri străini sau români. Noi am vrut arbitri români, dar apoi, când am văzut declaraţiile tendenţioase la adresa noastră, am revenit şi am trimis o adresă la ligă, prin care ceream arbitri străini, dar din primele cinci campionate ale Europei.
De atunci, nu am mai primit niciun răspuns. Pentru retur avem aceeaşi politică. Suntem de acord cu străinii, dar să fie din primele cinci campionate. Ni s-au propus arbitri din Israel, Bulgaria sau Serbia. Nu, noi vrem arbitri care sigur sunt peste ai noştri", a declarat Iuliu Mureşan.
De asemenea, oficialul clujean a criticat unele dintre deciziile luate de Ovidiu Haţegan aseară.
"A fost penalty clar făcut de Pintilii, la Peteleu. Iar înainte de al doilea 'galben' al lui Peteleu, a fost un henţ clar făcut de Alibec. Trebuia oprit jocul şi acordată lovitură liberă pentru noi. Dacă se oprea jocul, nu mai lua 'roşu'", a precizat Mureşan.
Etichete: steaua , cfr cluj , iuliu muresan , ovidiu hategan , arbitri straini liga 1 , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții