"Cel mai frumos moment". Gigi Becali a vorbit despre meciul care l-a ținut cu sufletul la gură în închisoare
articol scris de Digi Sport27.01.2023, 07:56
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
FCSB a disputat mai multe meciuri cu miză din momentul în care Gigi Becali (64 de ani) a preluat conducerea clubului, însă patronul a dezvăluit ce partidă i-a rămas în minte.
"Cel mai frumos moment". Gigi Becali a vorbit despre meciul care l-a ținut cu sufletul la gură în închisoare
În vara anului 2013, FCSB reușea să se califice pentru a 7-a oară consecutiv în grupele Champions League, după o "dublă" contra celor de la Legia Varșovia. În acea perioadă, Gigi Becali se afla în închisoare, iar patronul roș-albaștrilor a dezvăluit cât de intens a trăit partida retur.
"Cel mai și cel mai... momentul care a fost cu cea mai mare bucurie vreau să spun a fost cel în care eram la pușcărie la Jilava, cu telefonul la ureche și urma să se termine meciul.. Cu cine am jucat atunci? (n.r. cu Legia Varsovia) Atunci a fost cel mai frumos moment, pe hol aveam telefonul.
Și atunci eu stăteam pe telefon și când a fluierat și a zis calificare, am plecat de pe hol, m-am întins în pat, că aveam după ușa patul, și am rămas un sfert de oră într-un fel de mare bucurie și în hohot de lacrimi, dar nu pentru calificare.
Adică, bă, și din pușcărie vă arăt că îl apăr (n.r. despre Dumnezeu). Și din pușcărie vă arăt că vă bate! I-am bătut de acolo, i-am spulberat de acolo! Eu, în puscărie, și îi băteam pe ei în Liga Campionilor”, a spus Gigi Becali, potrivit Sport.ro.
Cum arăta echipa FCSB-ului la acea vreme
Echipa de start: Tătărușanu - Georgievski, Szukala, Gardoș, Latovlevici - Bourceanu, Filip - Ad. Popa, Stanciu, Tănase - Piovaccari
Rezerve: Niță, Pârvulescu, Răduț, Prepeliță, Cristea, Iancu, Tatu
Antrenor: Laurențiu Reghecampf
Etichete: liga 1 , gigi becali , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții