Cei trei jucători de la Dinamo care refuză pactul propus de suporterii-acţionari. DDB nu a convins pe toată lumea
articol scris de Digi Sport02.01.2021, 14:12
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Fanii-acţionari ai lui Dinamo au reuşit aproape imposibilul pe finalul anului 2020. Echipa nu s-a dezintegrat la termenul la care toţi jucătorii aduşi în vară puteau pleca, ba chiar s-au câştigat puncte şi Dinamo urcat pe locul 11.
Pe lângă faptul că mai mulţi jucători au acceptat să stea până la finalul turului, unii dintre cei care au plecat deja de la club au acceptat bani mai puţini decât cei care li se cuveneau conform contractelor. Dar nu este cazul tuturor.
- Nimic nu s-ar fi putut realiza dacă DDB nu vira circa 200.000 de euro din cotizaţiile suporterilor!
Trei jucători plecaţi de la Dinamo nu au semnat înţelegerile propuse de DDB şi pot crea probleme financiare şi mai mari
Abdoulaye Ba și Alexander Gonzalez au acceptat să nu mai apeleze la FIFA, care le-ar fi dat dreptate sută la sută.
Dar Borja Valle, Isma Lopez și Rene Hinojo nu s-au înțeles cu suporterii, conform gsp.ro. Iar dacă vor cere forului cu sediul la Geneva plata întregului contract, atunci ar fi în discuţie o sumă foarte mare în condiţiile în care salariile lor erau undeva între 200.000 de euro şi 400.000 de euro pe an!
Rămânerea lui Jerry Gane la Dinamo l-a supărat rău pe Cosmin Contra
Din informaţiile Digi Sport, prelungirea şederii antrenorului "Jerry" Gane la "câinii roşii" l-a deranjat rău pe "Guriţă", cel care a fost printre primii care au dezertat din Şoseaua Ştefan Cel Mare când a devenit evident că spaniolii nu au banii deloc.
Contra, care l-a avut pe Gane secund şi la echipa naţională, stabilise cu acesta din urmă să rămână încă un meci sau două după plecarea sa, ceea ce Jerry nu ar fi respectat.
Gane a cedat rugăminţilor venite din partea DDB şi chiar se va prezenta la reunirea echipei, iar Contra şi-a dat seama că acest lucru se va întoarce împortiva lui.
Etichete: jucatori dinamo , datorii dinamo , borja valle , isma lopez , rene hinojo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții