"Cei de la CFR mint de îngheaţă Someşul". Mihai Stoica i-a răspuns lui Iuliu Mureşan
20.03.2018, 09:25Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 2
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Lupta pentru titlu dintre CFR Cluj şi FCSB se duce nu doar pe teren, acolo unde cele două formaţii au terminat la egalitate, scor 1-1, ci şi în afara lui. Sau mai ales în afara lui.
Ca de obicei, subiectul care dă naştere celor mai mari polemici este arbitrajul. Oficialii principalelor favorite în lupta pentru titlu s-au contrat de mai multe ori de-a lungul sezonului, iar acuzaţiile reciproce s-au înteţit odată cu apropierea primului duel direct din play-off. "Războiul" continuă, însă, şi după remiza din Gruia, iar motivul de ceartă este aducerea arbitrilor străini.
Roş-albaştrii şi-au acuzat rivala că refuză ideea de a aduce arbitri din străinătate la meciul direct, însă preşedintele ardelenilor, Iuliu Mureşan, a precizat că este de acord cu propunerea, însă solicită ca arbitrii să provină din primele cinci campionate ale Europei.
"Cei de la CFR mint de îngheață Someșul referitor la arbitrii străini. Eu am redat întocmai ce mi-a spus Valeriu Argăseală, care e om serios", a scris Mihai Stoica, pe Facebook.
Luni dimineaţă, la "Digi Sport Matinal", oficialul liderului spusese că "suntem de acord cu străinii, dar să fie din primele cinci campionate. Ni s-au propus arbitri din Israel, Bulgaria sau Serbia. Nu, noi vrem arbitri care sigur sunt peste ai noştri".
Totodată, directorul sportiv al vicecampioanei i-a răspuns lui Mureşan şi în privinţa promisiunii de a se retrage în cazul în care o altă echipă din România va mai obţine 8 puncte în Liga Campionilor. O performanţă reuşită prima oară de Unirea Urziceni şi întrecută ulterior de CFR Cluj, care a strâns 10 puncte în grupele UCL.
"Am spus că mă retrag dacă mai face cineva 8 puncte în grupele UCL. Îmi mențin declarația. Ei n-au făcut 8. Au făcut 10. Unde nu m-am ținut de cuvânt?", a fost replica lui Mihai Stoica.
Etichete: steaua , liga 1 , cfr cluj , liga campionilor , arbitri straini , mihai stoica , iuliu muresan , play-off liga 1 , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții