Ce surpriză! Singurul patron care l-a felicitat pe Gigi Becali pentru titlu: "Mi-a dat mesaj direct!"
articol scris de Digi Sport28.04.2024, 13:25
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Gigi Becali (65 de ani) a susținut o conferință de presă duminică, a doua zi după meciul FCSB - Farul, scor 2-1, din etapa a șaptea a play-off-ului SuperLigii.
Echipa pe care o patronează a cucerit titlul după 9 ani de așteptare, astfel că s-a aflat într-o dispoziție foarte bună la palatul din Aleea Alexandru nr. 1.
Galerie Foto
Dan Șucu, singurul patron din SuperLigă care l-a felicitat pe Gigi Becali
Printre altele, Becali a fost întrebat dacă a primit felicitări din partea vreunui patron din campionatul României. Surprinzător, cel care a făcut-o a fost Dan Șucu.
Nu doar că e acționar majoritar la rivala Rapid, dar Șucu a avut și un conflict verbal de la distanță cu Becali anul trecut.
"Prima dată când un patron mi-a dat felicitări după meci. Om de calitate Șucu. Mi-a dat mesaj direct, frumos din partea lui. Bine c-a dat, că să nu mai inventez cine știe ce...", a spus Becali.
Gigi Becali l-a făcut "sclav" pe Dan Șucu
În luna iunie a anului trecut, Becali a vrut să obțină majoritatea voturilor echipelor din SuperLiga în încercarea de eliminare a Regulii U21.
Printre echipele care au votat împotrivă a fost și Rapid, iar Becali l-a făcut "sclav" pe Șucu, așa cum a spus și despre patronii celorlaltor formații care nu au susținut inițiativa.
Apoi, Șucu i-a dat o replică dură și chiar a spus că "nu poți să te cerți cu cineva care are o problemă medicală".
Etichete: gigi becali , dan sucu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții