Ce spunea Valentin Iliev despre FCSB, la doi ani de când plecase de la clubul lui Gigi Becali
articol scris de Digi Sport12.03.2023, 12:27
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 2
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Ajuns la 42 de ani, Valentin Iliev a devenit antrenor, iar în momentul de față reprezintă o variantă pentru a prelua banca celor de la FCSB, deoarece deține licența PRO.
Valentin Iliev a regretat că a plecat de la FCSB
Iliev a ajuns la FCSB în februarie 2011, atunci când a sosit de la Universitatea Craiova. Ulterior, fostul fundaș bulgar a părăsit clubul lui Gigi Becali în iulie 2012 și a mers în Ucraina, la Volyn Lutsk, iar vara anului 2016 a decis să se retragă din activitate.
În anul 2014, Valentin Iliev a oferit o serie de declarații, iar bulgarul recunoștea că a fost o mare greșeală să plece de la gruparea roș-albastră. Totodată, fostul fundaș vorbea și despre Gigi Becali, care se afla după gratii la acea vreme.
”Acum, când stau și mă gândesc, spun că am făcut o mare greșeală că am plecat de la Steaua. Acolo am dat peste o echipă frumoasă, cu un colectiv pe măsură.
Îmi pare rău de Gigi Becali că a ajuns la închisoare, dar el este o persoană bună la suflet și credincioasă, iar Dumnezeu îi va fi alături. Cât despre o posibilă revenirea a mea în România, nu știu, dar este posibil orice”, spunea Iliev, în august 2014.
Ce au scris bulgarii după ce au aflat despre varianta Iliev la FCSB
FCSB a decis să numească un antrenor principal cu normă întreagă după situația creată în jurul lui Mihai Pintilii și plecarea lui Leo Strizu de la echipă. Favoritul lui MM Stoica ar fi Valentin Iliev, care cunoaște bine clubul, asta deoarece a mai evoluat în tricoul roș-albastru în perioada 2011 - 2012.
Acum, fostul fundaș bulgar are șanse mari să revină la FCSB, iar presa din țara natală a vorbit despre acest subiect,
"Bomba vine din România: Iliev, favorit să o preia pe FCSB. Iliev este foarte cunoscut în fotbalul românesc. A jucat acolo pentru Steaua și pentru Universitatea Craiova. În sezonul 2018/2019 a fost și antrenorul secund al lui Devis Mangia, tot la Craiova. Valentin așteaptă acum doar decizia lui Gigi Becali”, au notat cei de la Sportal.bg.
Etichete: liga 1 , valentin iliev , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții