Video Exclusiv Ce spune Budescu despre posibila venire a lui Marian Copilu la Petrolul. Câte salarii sunt restante
articol scris de Digi Sport08.03.2023, 17:57
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Posibila venire a lui Marian Copilu (41 de ani) la Petrolul "a făcut valuri" în Ploiești. Însă jucătorii habar nu au despre așa ceva. Constantin Budescu a comentat pe marginea acestui subiect și a vorbit și despre problemele financiare de la echipă.
Constantin Budescu: "Sunt cam două luni și jumătate de restanțe"
"E o situație delicată, noi tot așteptăm să vină cineva, tot se aude că o să se rezolve din probleme. Sperăm. Noi încercăm să obținem puncte și să nu retrogradăm.
Ăsta a fost obiectivul, chiar dacă am fost bine și am fost acolo, spunea lumea că avem șanse la play-off, dar eu am spus că obiectivul e salvarea. Pentru că returul campionatului o să fie altceva și o să se piardă puncte.
Nu a ajuns Marian Copilu, am auzit de prin presă că ar putea să vină. Nu sunt majore problemele, nu știu dacă sunt cam două luni și jumătate, dar mai sunt bonusuri, prime, ce au mai luat din urmă băieții, s-au mai făcut creanțe, s-a mai reglat, adică am dus-o binișor, dar nu știu cât o mai ducem așa", a spus Constantin Budescu, la Digi Sport Special.
Marian Copilu ar putea să-l ia și pe Giedrius Arlauskis la Petrolul
Dacă mutarea se va perfecta, Marian Copilu ar reveni în fotbal la nici măcar 6 luni de la momentul în care a plecat de la Universitatea Craiova.
Anunțul a fost făcut marți dimineață pe Facebook de către Octav Preda, unul dintre cei care cunosc mișcările petrecute la clubul ploieștean. Dacă nu are loc nimic neprevăzut între timp, mutarea va fi oficializată în viitorul apropiat.
Potrivit aceleiași surse, Giedrius Arlauskis (35 de ani) ar fi primul transfer pregătit de Copilu la clubul de pe Ilie Oană.
Lituanianul este liber de contract de la începutul lunii trecute, când Universitatea Craiova i-a reziliat înțelegerea.
Etichete: constantin budescu , marian copilu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții