Ce spune Andrea Compagno despre plecarea de la FCSB, după ce Gigi Becali l-a scos din primul 11
articol scris de Digi Sport30.07.2023, 14:22
Liga Națiunilor: Italia - Franța, duminică, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Israel - Belgia, duminică, 21:45, DGS 2
FCSB a reușit să o învingă pe Oțelul Galați, scor 2-0, în cadrul celei de-a treia etape din cadrul SuperLigii României.
Chiar dacă a fost din nou rezervă, Andrea Compagno a reușit să-și facă treaba și să marcheze din pasa lui Florinel Coman în prelungirile partidei.
Andrea Compagno: ”Dacă cineva îmi zice ceva, vorbim”
La finalul celor 90 de minute, atacantul italian s-a declarat mulțumit de prestația echipei, dar și de rezultatul final.
În plus, Andrea Compagno a vorbit și despre eventuala plecare de la FCSB. Chiar dacă a pierdut postul de titular, fotbalistul a anunțat că este în continuare cu gândul doar la actuala sa echipă. Totuși, acesta a recunoscut că nu ar refuza o nouă aventură fotbalistică.
”Cred că suntem pe drumul bun. E o victorie foarte importantă, pe un teren unde le va fi greu multor echipe. Suntem foarte fericiți. Știam că va fi un meci tare. Multe echipe vor pierde puncte aici.
Nu avem probleme fizice. Am muncit foarte bine în cantonament. Nu e o problemă de relaxare, poate ne retragem puțin. Dar aici ține de antrenor, nu e treaba mea.
Eu muncesc ca să joc din primul minut, dar și dacă joc 10-20 de minute încerc să dau totul.
Eu nu știu nimic. Mă gândesc la antrenamente, la fiecare meci. Dacă cineva îmi zice ceva, vorbim. Dar eu mă gândesc doar la Steaua (n.r. FCSB)”, a declarat Andrea Compagno
VIDEO cu rezumatul partidei Oțelul - FCSB 0-2
Andrea Compagno costă 1,6 milioane de euro
Gigi Becali a primit recent de la Heerenveen o ofertă de 1,5 milioane de euro pentru atacantul italian, golgheterul FCSB-ului în sezonul trecut, dar a venit cu o contraofertă de două milioane de euro.
Olandezii au refuzat, însă, să achite două milioane de euro, iar Gigi Becali a acceptat să-și scadă pretențiile financiare. Prețul lui Andrea Compagno este acum de 1,6 milioane de euro.
”Pe Compagno l-am lăsat la 1,6 milioane. Mi-a plăcut cum a intrat cu Dinamo, a intrat bine”, a spus Gigi Becali.
Având în vedere că diferența dintre cerere și ofertă este de doar 100.000 de euro, șansele ca transferul lui Andrea Compagno în Olanda să se facă au crescut considerabil.
Gigi Becali a plătit pentru Andrea Compagno 1,5 milioane de euro
Suma cerută de Gigi Becali pare mică având în vedere că ar înregistra un profit infim în urma eventualei mutări, în contițiile în care a plătit 1,5 milioane de euro acum un an pentru a-l aduce pe italian de la U Craiova 1948.
Andrea Compagno a jucat titular constant la FCSB sezonul trecut și a fost cel mai bun marcator al echipei, cu 16 reușite.
Etichete: gigi becali , superliga , fcsb , andrea compagno
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții