Exclusiv Ce spun rivalii de la Dinamo despre primul transfer al FCSB-ului în 2019. A fost în curtea "câinilor" în 2013
05.01.2019, 14:02Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Florentin Matei, 25 de ani a semnat cu FCSB şi este primul transfer al echipei care în această iarnă l-a adus și pe antrenorul Mihai Teja. Mijlocașul revine la echipa roş-albastră după ce în 2011 a fost lăsat liber de contract. Transferul realizat de FCSB este lăudat chiar și de rivalii de la Dinamo, grupare la care fotbalistul a fost în probe în vara lui 2013. Atunci, nu l-a impresionat însă pe Gigi Mulțescu.
Primul transfer oficial al FCSB-ului în 2019 este chiar și pe placul dinamovistului Ionel Dănciulescu. Oficialul grupării din Ștefan cel Mare e convins că roș-albaștrii au adus un adevărat număr 10. FCSB a rămas descoperită pe acest post după plecarea lui Constantin Budescu în Arabia Saudită, la Al Shabab.
"E un jucător care mie îmi place. A fost și la noi la Dinamo într-o anumită perioadă, nu știu de ce nu s-a concretizat mutarea. După aia a plecat în Ucraina, a jucat foarte bine, apoi a mers la Rijeka, unde a câștigat și campionatul. E un număr 10. Cred că poate juca și în 4-3-3 ca unul dintre interi. Ar putea să joace și în 4-2-3-1 alături de Pintlii. Este un jucător care mie îmi place mult" a declarat Ionel Dănciulescu.
Fostul atacant al Stelei și al lui Dinamo crede că aventura lui Florentin Matei la FCSB va depinde foarte mult de primele evoluții, fiind de notorietate faptul că patronul nu are prea multă răbdare cu jucătorii de la care are așteptări mari. "Nu știu cum se mai prezintă. Mai ales că nu prea a mai jucat de când a plecat de la Rijeka. Depinde de cum se integrează în colectiv. Cel mai important pentru el ar fi să joace bine din prima" a declarat Ionel Dănciulescu în cadrul emisiunii Digi Sport Special.
Florentin Matei, primul transfer al anului la FCSB
15.000 de euro pe lună este salariul oferit de Becali lui Matei. Noul mijlocaș de la FCSB este cotat de site-urile de specialitate la 1,2 milioane de euro și a semnat cu formația roș-albastră până în 2022
În carieră, Florentin Matei a mai evoluat la Steaua, Unirea Urziceni, Cesena U19, Volyn Lutsk, Rijeka, Astra Giurgiu și Ittihad Kalba. Nu are nicio selecție la naționala României, însă a evoluat la selecționatele U17, U19 și U21. În ultimul an a jucat pentru Al Ittihad Kalba, în Emirate, unde a avut un salariu de 1,1 milioane de euro/an.
Etichete: ionel danciulescu , florentin matei , florentin matei fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții