Exclusiv "Ce scuză ai?". Cea mai mare greșeală de arbitraj din SuperLigă, ediția 2023/2024! Verdictul lui Marius Avram
articol scris de Digi Sport22.05.2024, 22:02
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Sezonul 2023/2024 al SuperLigii, încheiat cu derby-ul dintre Rapid și FCSB, scor 2-0, a avut parte de o mulțime de controverse legate de arbitraj.
Una dintre ele s-a petrecut la meciul Sepsi - CFR Cluj, scor 2-1, din sezonul regulat, când golul decisiv din minutul 85 a fost validat de VAR. A fost o eroare uriașă, întrucât Mario Rondon se afla în ofsaid, iar reușita trebuia să fie anulată.
Marius Avram, de părere că greșeala din Sepsi - CFR Cluj 2-1 a fost cea mai mare a sezonului 2023/2024
La Digi Sport Special, Marius Avram (44 de ani) a analizat retrospectiv mai multe gafe de arbitraj comise în sezonul recent încheiat și a pus-o pe cea de mai sus pe primul loc.
"Dacă ar fi să fac un top, deși nu fac, ar fi locul 1 la mari erori, din păcate. A fost o fază la care atacantul a fost înlocuit cu fundașul când s-au tras liniile. Deci nu vorbim de interpretare, ci de o greșeală mare. S-a stat și 6 minute sau chiar mai mult.
E vina tuturor celor care au fost acolo. Nu ai cum să dai vina doar pe operatorul VAR pentru ceva ce se vede foarte clar: unul e fundașul, altul e atacantul. E vina tuturor din cabină. Au fost aspru sancționați de CCA și suspendați foarte multe etape.
Din păcate, a fost o greșeală umană. E greu de acceptat, de aia aș pune-o numărul 1. Lumea, la nivel profesionist, se așteaptă la performanță maximă, și atunci e greu de acceptat că se încurcă fundașul cu atacantul.
Ce scuză ai avut? Pentru Liga 1 nu se poate. Până la urmă, e o experiență. Am văzut gafe monumentale și în Premier League, deci se poate oriunde", a spus Avram.
Reacția CCA după gafa din Sepsi - CFR Cluj 2-1
A doua zi după meci, șeful Comisiei Centrale a Arbitrilor, Kryos Vassaras, a emis un comunicat de presă. Printre altele, grecul a anunțat și sancțiunile pentru Florian Alexandru Vișan (asistent), Iulian Dima (arbitrul din camera VAR) și Alexandru Filip (asistent VAR).
”Imediat după fluierul de final al meciului Sepsi OSK – CFR Cluj, disputat duminică, 17 decembrie, CCA a obținut imediat toate informațiile și a intrat în posesia imaginilor din camera VAR pentru a analiza cu atenție faza în urma căreia Sepsi a marcat minutul 85.
Ca urmare a analizei făcute a rezultat că s-a comis o eroare. Linia albastră a fost atribuită atacantului, iar cea roșie fundașului. Cu toate că cel care atribuie liniile este operatorul de reluări care face parte din echipa tehnică VAR, arbitrul VAR și asistentul VAR nu pot fi absolviți de vină, ei nerealizând eroarea comisă, deși foarte bine au observat o posibilă poziție de ofsaid. De asemenea, arbitrul asistent, chiar dacă ofsaidul a fost unul mic, nu ușor de sesizat în dinamica fazei, va suporta și el consecințele.
Am avut deja o primă discuție în cadrul CCA și am decis să înlocuim toți cei trei arbitri de la viitoarele delegări. De asemenea, vom avea în perioada următoare o întâlnire cu echipa tehnică pentru a vedea cum putem evita pe viitor astfel de greșeli.
În concluzie, golul a fost marcat din ofsaid, o eroare regretabilă a brigăzii de arbitri, motiv pentru care doresc să prezint scuze, în numele CCA, celor afectați de această greșeală”, a transmis Vassaras, potrivit frf.ro.
Etichete: arbitraj , marius avram
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții