Ce salariu va încasa Joonas Tamm, ultimul transfer al celor de la FCSB din această vară
articol scris de Digi Sport11.07.2022, 15:40
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Joonas Tamm (30 de ani) a semnat cu FCSB în cursul zilei de luni și va evolua, cel puțin pentru un sezon, în tricoul "roș-albaștrilor".
Ce salariu va încasa Joonas Tamm, ultimul transfer al celor de la FCSB din această vară
Tamm a fost adus la sugestia lui Mihai Stoica, managerul general al celor de la FCSB. Apărătorul va semna un contract valabil pe un sezon și va încasa 13.000 de euro lunar, anunță GSP.ro. Dacă va confirma la vicecampioana României, fotbalistului i se va prelungi contractul cu încă un sezon, iar Joonas Tamm ar urma să primească cu 3.000 de euro mai mult decât acum, adică 16.000 de euro.
- 32 de meciuri a jucat Joonas Tamm sezonul trecut, 17 la Vorksla Poltava, de unde a plecat după izbucnirea războiului, și 15 la FC Floramih
- 600.000 de euro este cota de piață a lui Tamm, potrivit Transfermarkt.com
OFICIAL | FCSB a anunțat transferul noului fundaș! Joonas Tamm, "pariul" lui MM Stoica
FCSB continuă să se întărească în zona defensivă, slăbită puternic în această vară după plecările lui Vinicius și Andrei Miron, dar și după accidentarea lui Iulian Cristea. După ce i-a adus pe Dawa și Bouhenna, bucureștenii l-au transferat și pe Joonas Tamm, iar fotbalistul din Estonia a afectuat deja vizita medicală alături de vicecampioana României.
"Bine ai venit, Joonas Tamm!
FCSB anunță că fundașul Joonas Tamm a devenit, începând de luni, 11 iulie, jucătorul nostru.
Internaționalul estonian în vârstă de 30 de ani a efectuat vizita medicală și se va alătura lotului condus de Anton Petrea marți dimineață.
Clubul nostru îi urează Bun Venit și să aibă parte de cât mai multe succese în tricoul roș-albastru!
Joonas Tamm s-a născut la 2 februarie 1992, în Tallinn și a început fotbalul profesionist la JK Viljandi Tulevik. De-a lungul carieriei, fundașul a mai evoluat pentru Flora Tallinn, juniorii Sampdoriei, Norrkoping (Suedia), Sylvia (Suedia), Trelleborg (Suedia), Sarpsborg (Norvegia), Korona Kielce (Polonia), Lillestorm (Norvegia), Desna (Ucraina) și Vorskla Poltava (Ucraina)", au anunțat cei de la FCSB.
Etichete: joonas tamm , salariu tamm
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții