Ce salariu are la FCSB Ivan Mamut și decizia luată de Gigi Becali în privința viitorului atacantului
articol scris de Digi Sport09.05.2022, 23:43
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ivan Mamut i-a adus FCSB-ului victoria de la Craiova, crucială pentru rămânerea cu șanse reale în lupta pentru câștigarea campionatului.
Ajuns la echipă la începutul sezonului, chiar de la Universitatea, Ivan Mamut a semnat un contract valabil două sezoane și are un salariu departe de sumele câștigate de cel mai bine plătit jucător din lot, Florin Tănase, care are 30.000 de euro lunar.
VIDEO cu golul marcat de Ivan Mamut la Craiova:
Ce salariu are la FCSB Ivan Mamut și decizia luată de Gigi Becali în privința viitorului atacantului croat
Potrivit Fanatik, Ivan Mamut câștigă 10.000 de euro în fiecare lună la FCSB, sumă pe care Gigi Becali consideră că o merită.
Mai mult, patronul FCSB-ului a anunțat că Ivan Mamut va rămâne la echipă și din sezonul viitor, chiar dacă a marcat un singur gol în 10 apariții.
”Mamut rămâne. Are contract pe doi ani, plus încă trei”, a anunțat Gigi Becali, la Pro Arena.
Gigi Becali îi prelungește contractul lui Andrei Dumiter dacă FCSB ia campionatul
Un alt atacant adus de FCSB la începutul sezonului care nu a avut prestații solide este Andrei Dumiter, însă Gigi Becali a anunțat că îi va prelungi contractul dacă echipa va câștiga campionatul, în semn de recunoștință pentru golul decisiv marcat în prelungiri cu FC Argeș.
”Dacă luăm campionatul, sigur vom intra în Europa League și luăm 20 și ceva de milioane. Nu mai contează o cheltuială de câteva sute de mii de euro pentru doi jucători care ne-au purtat noroc. Dacă luăm campionatul, îi prelungesc contractul lui Dumiter”, a spus Gigi Becali.
Etichete: gigi becali , ivan mamut , salariu ivan mamut
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții