Ce s-a ales de jucătorii aduși de spanioli la Dinamo! Doi dintre ei au retrogradat, niciunul nu a ”rupt plasele”
articol scris de Digi Sport24.05.2021, 12:42
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Dinamo a încheiat cu bine un sezon în care a tremurat pentru rămânerea în prima ligă. ”Câinii” au reușit să scape de retrogradare și au evitat și locurile de baraj.
A fost un sezon încărcat pentru ”câini”. La început, când spaniolii au preluat clubul și au adus jucători importanți, plătiți cu salarii peste media Ligii 1, obiectivele erau cu totul altele, dar jucătorii au ales să plece pentru că nu și-au primit salariile.
Tomas Mejias, Borja Valle, Isma Lopez, Alexander Gonzalez, Aleix Garcia și Juan Camara au ales să părăsească echipa din ”Ștefan cel Mare”.
Ce s-a ales de spaniolii lui Dinamo! Doi au retrogradat, niciunul nu a ”rupt plasele”
Mejias, fostul portar al lui Dinamo, a luat, în cele din urmă, drumul Turciei. Middlesbrough l-a cedat definitiv la Ankaraspor, în liga secundă, dar formația la care evoluează goalkeeper-ul iberic a retrogradat în eșalonul al treilea de pe penultimul loc.
Borja Valle, care a impresionat în Liga 1, mai ales după acel gol marcat din propria jumătate a terenului cu FC Botoșani, a semnat cu Real Oviedo, unde a bifat 20 de partide (16 din postura de rezervă), dar fără să reușească să înscrie, asta după ce punctase de cinci ori în Liga 1, în nouă partide.
Pe locul 13, cu o etapă înainte de final, este și Malaga, echipa lui Alexander Gonzalez. Masivul fundaș venezuelean a semnat până în 2022 cu echipa care a ajuns până în sferturile Ligii Campionilor în sezonul 2012-2013. Gonzalez a jucat în 15 partide și a strâns, în total, 998 de minute.
Isma Lopez, jucătorul care a vorbit pe larg despre situația de la Dinamo după ce a plecat, a ajuns la Racing Santander, în liga a treia din Spania, echipă cu care a încheiat sezonul regulat pe locul doi. 13 partide a bifat fundașul stânga pentru echipa sa.
Aleix Garcia a prins cel mai ”sonor” transfer după plecarea de la Dinamo. Fostul mijlocaș al lui Manchester City a dezamăgit în tricoul ”câinilor”, dar cu toate acesta își găsise un angajament în La Liga! Eibar, echipa care l-a transferat, a retrogradat în Segunda Division.
Acesta a jucat în 11 partide și a primit șanse chiar și ca titular! A jucat din primul minut cu echipe precum Atletico Madrid, Real Madrid sau Athletic Bilbao.
Juan Camara a fost singurul care a rămas în Liga 1, dar nu la Dinamo! Spaniolul a semnat cu Universitatea Craiova, alături de care a câștigat Cupa României. Spaniolul nu a reușit să marcheze, momentan, pentru gruparea olteană.
Isma Lopez: ”E un club mare, dar încă trăiește în trecut”
„A fost greu, m-am simțit bine acolo. Tot ce ni s-a promis arăta foarte bine. Fiind acolo mi-am dat seama de amploarea clubului. Am fost foarte fericit, am apărat un tricou istoric. Dar tot ce am vorbit despre îmbunătățirea facilităților și gestionarea zilnică nu a fost făcut.
E un club mare, dar încă trăiește în trecut. Proiectul pe care ni l-au vândut nu a apărut. Nici contractul nu a fost îndeplinit și a devenit imposibil să continuăm așa. Asta mă întristează pentru că era un loc în care aș fi petrecut timp”, a spus Isma Lopez, într-un interviu acordat pentru diariodenavarra.es.
Etichete: dinamo , alexander gonzalez , borja valle , spanioli dinamo , tomas mejias , aleix garic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții