Ce reacţie a avut Qaka, după oferta de la FCSB! Ieşenii au anunţat cine îl mai vrea pe albanez
07.05.2018, 14:12Champions League: Bayern - PSG, marți, 22:00, DGS 1
Champions League: Barcelona - Brest, marți, 22:00, DGS 2
Gigi Becali s-a înţeles cu CSM Poli Iaşi pentru transferul lui Kamer Qaka (23 de ani), pentru care va plăti 400.000 de euro. Preşedintele moldovenilor, Adrian Ambrosie, a recunoscut că mijlocaşul apreciază oferta venită de la FCSB, dar şi că Real Zaragoza şi Craiova au intrat şi ele pe fir.
"Trei echipe l-au ofertat pe Qaka: Steaua şi Real Zaragoza şi aş adăuga-o şi pe Craiova, care a făcut oferta pentru Qaka. Cele trei oferte sunt apropiate, diferă procentul pe care urmează să-l încasăm în cazul în care echipa care îl va lua pe Qaka îl va revinde. Ar putea fi interpretată ca o ofertă care să destabilizeze echipa înaintea meciului.
Chiar am vorbit cu jucătorii şi antrenorii. Qaka a fost plăcut surprins că FCSB îl ofertează, ştia şi de celelalte două oferte de la Craiova şi Real Zaragoza. El este un profesionist şi a spus că indiferent cine îl doreşte, el vrea să-şi facă treaba în teren şi vrea să arate că e un jucător care poate să evolueze mai jos", a spus Ambrosie, la PRO X.
Becali nu a anunţat încă transferul, pentru că FCSB joacă azi împotriva Iaşiului şi finanţatorul nu vrea să lase loc de interpretări.
"Am înţeles că şi Craiova a făcut o ofertă. Cine nu îl vrea, dar trebuie să poţi să îl iei, să îl dea clubul. Mie mi-a plăcut mult, dar nu vreau să comentez, pentru că urmează meciul cu Iaşiul. El când a luat trei jucători în spate şi a dat rabona, sau cum îi zice, atunci mi-a arătat că e stăpân pe el. E un jucător bun. Să vedem unde se duce: la CFR, la Craiova sau la Steaua", a spus Becali, la ”Fotbal Club”, pe Digi Sport 1, pentru a evita tensiuni înaintea meciului direct.
”Este o practică la FCSB! Întotdeauna, ei fac oferte pentru un jucător de la echipa cu care urmează să joace. Este practica lor și nu vreau să comentez mai mult”, a spus Iuliu Mureșan, președintele ardelenilor, pentru Digi Sport.
Jucătorul cotat la 700.000 de euro şi-a trecut în cont două pase decisive, în cele 29 de meciuri adunate în tricoul Iaşiului, în toate competiţiile acestui sezon.
Olimpiu Moruţan este primul transfer al lui FCSB pentru stagiunea viitoare.
Etichete: liga 1 , gigi becali , becali , fcsb , becali fcsb , transfer fcsb , qaka
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții