Exclusiv Ce răspuns a dat MM Stoica, atunci când a fost întrebat dacă ar lucra vreodată la Dinamo
05.09.2018, 16:54Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Directorul sportiv al celor de la FCSB, Mihai Stoica, s-a mai aflat în conducerea a două cluburi din România: Oțelul Galați și Unirea Urziceni. La Vaslui, Meme Stoica a stat doar câteva zile. Stoica nu a dus lipsă de oferte nici de la marile rivale ale Stelei (n.r. - actuala FCSB), după cum chiar el a recunoscut.
"A fost ceva doar de la Rapid, dar nu are rost acum să dezgropăm morții", a spus Mihai Stoica la Digi Sport Special.
Meme Stoica a fost ademenit și de rivalii de la Dinamo. Directorul sportiv al roș-albaștrilor a fost ofertat chiar de Cristi Borcea, "dușman" declarat al FCSB. Întrebat ce ar răspunde dacă, pe viitor, ar primi vreo ofertă de la Dinamo, Mihai Stoica a fost tranșant.
"Am avut atunci de la Borcea, stai... Nu se pune problema. E foarte greu să plecide bună voie de la Steaua, de la FCSB, cum vreți să-i spunem. Și când am plecat în 2007 nu prea am plecat de bună voie. M-am cam alintat și până la urmă, când am văzut că mi-a fost acceptată demisia, am intrat puțin în criză și nu am mai ieșit vreo lună din casă", a mai spus Meme Stoica.
Mihai Stoica și fanii lui Dinamo s-au aflat, de-a lungul timpului, în mijlocul unor scandaluri imense. Chiar la începutul acestui an, în timpul derby-ului dintre Dinamo și FCSB, scor 2-2, ultrașii "câinilor" nu l-au menajat deloc pe directorul sportiv al FCSB.
"Toată săptămâna premergătoare derby-ului am vorbit cu respect despre Dinamo, asta din considerație pentru conducători, antrenori și fotbaliști (mai ales pentru Torje, pe care l-am apreciat mereu). Cu toate acestea, mi-a fost înjurată oribil familia pe tot parcursul jocului. Pentru cretinii cărora le ies din gură asemenea mizerii, mă bucur sincer. Salutări de la Teixeira...și un mic x la Giurgiu, să fie bine ca să nu fie rău", a scris Mihai Stoica, pe Facebook.
Și în acest sezon Mihai Stoica nu a ezitat să îi ironizeze pe rivalii de Ștefan cel Mare. De această dată, motivul a fost legat de faptul că echipa antrenată de Florin Bratu nu s-a calificat în cupele europene. "Unii joacă în cupele europene, alții se pregătesc să dea mileurile jos de pe televizor și să se uite la el. Bineînțeles, nu la posturile care transmit cupele europene, pentru că apoplexia nu e foarte plăcută", a precizat Mihai Stoica, înaintea startului de sezon în Liga 1.
CITEȘTE ȘI:
- "Oamenii cu mileurile să stea liniștiți!" Cum îi spulberă MM Stoica, din cauza lui Gnohere, cariera lui Mircea Rednic
- MM Stoica şi "planul" prin care vrea să îl oprească pe Becali! "Mi-aş dori să facă Argăseală o greşeală"
- EXCLUSIV "Stema e cea pe care am făcut-o eu. Despre ce vorbim?!" Aroganța lui MM Stoica pentru Talpan
Etichete: steaua , rapid , dinamo , mihai stoica , mm stoica , fcsb , oferte mm stoica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții