”Ce Man, ce Coman?” Gigi Becali a găsit ”numărul 9” pentru FCSB! ”O să plece pe bani mulți”
articol scris de Digi Sport21.01.2021, 21:34
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
FCSB s-a despărțit azi de Sergiu Buș, astfel că roș-albaștrii au rămas fără niciun ”număr 9” veritabil în lot.
Gigi Becali (62 de ani) a acceptat transferul fotbalistului, dar a și anunțat numele atacantului despre care este convins că va ”exploda” în viitorul apropiat.
Cine e noul număr 9 de la FCSB, anunțat de Gigi Becali, după plecarea lui Buș
Tânărul Octavian Popescu, care a împlinit 18 ani pe 27 decembrie, este atacantul pe care se bazează de acum înainte milionarul din Pipera. Becali a mai spus că l-ar fi vrut pe Dumitru Cardoso la FCSB, numai că și acesta a luat drumul Coreei de Sud.
"L-am dat pe Buș pentru că mi-a convenit și oferta. Aș vrea să aduc un număr 9, dar nu am ce să găsesc în Liga 1. Singurul pe care am vrut să îl iau a fost Cardoso, dar a plecat și el în Coreea de Sud.
Până la urmă, pot să spun că avem număr 9, e Octavian Popescu, iar copilul asta care e al doilea fenomen după Hagi o să plece pe bani mulți de la mine”, a spus Becali.
Finanțatorul liderului din Liga 1 este convins că visul său de a vinde pe zeci de milioane de euro se va împlini nu peste mult timp.
”Ce Man, ce Coman, ce 20-30 de milioane? O să vedeți că o să iau 100 de milioane pe Octavian Popescu", a anunțat, euforic, Becali, în Fanatik.
Etichete: sergiu bus , gigi becali , octavian popescu , transferuri fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții