”Ce mai înseamnă să fii jucător la Dinamo?” Cum a reacționat Adrian Ropotan
articol scris de Digi Sport24.12.2022, 13:23
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Adrian Ropotan (36 de ani) a plecat de ceva timp de la Dinamo, între timp și-a agățat și ghetele-n cui, dar a rămas un fan al grupării din Șoseaua ”Ștefan cel Mare”.
- Ropotan, dezvăluiri la 14 ani de la celebrul episod ”Steaua e numai una”: ”Știm cine a filmat / Unii au fost fugăriți”
”Ce mai înseamnă să fii jucător la Dinamo?” Cum a reacționat Adrian Ropotan
Fostul mijlocaș spune răspicat că e dinamovist, dar și el este confuz când privește acum tot ce se întâmplă acolo.
”E clar că te doare, chiar dacă am participat la căderi, dar sunt dinamovist. De acolo m-am format, o să rămân veșnic alături, dar cât va mai exista? Din ce am auzit, au fost discuții, nu știu unde s-au împiedicat.
Probabil la suma care se cere. Nu știi ce cumperi. Nu știi ce datorii sunt. Emblemă nu mai ai, palmares să dea Dommul să rămână, jucători care sunt la final de contract. Pe ce plătești banii ceruți? Dacă aveai baza de pregătire sau stadion... dar nu ai nimic. Nu cumperi nimic”, a spus Ropotan în padcastul realizat de către Marian Codirlă, ”Victory Extra Time”.
Chestionat dacă Dinamo trebuia sau trebuie să urmeze modelul Rapidului, club care a falimentat și a luat-o pe un alt drum din Liga 4, Ropotan a replicat: ”Era cea mai plauzibilă soluție, având în vedere că au foarte multe datorii. O să fie greu să plătească cineva dacă nu e un investitor puternic”.
Ropotan: ”Dacă spui că ești la Dinamo, îți asumi că ești în Liga 2”
În acest moment, în România există trei echipe Dinamo. Una activează în Liga 4 și este antrenată de Andrei Cristea, Nicolae Badea fiind acționar, una este în Liga 3, fiind deținută de Clubul Sportiv Dinamo și una este în Liga 2, antrenor fiind Ovidiu Burcă.
Ropotan a fost întrebat direct: ”ce mai înseamnă acum să fii jucător la Dinamo?”
”Dacă spui că ești la Dinamo, îți asumi că ești în Liga 2. Brandul rămâne, dar problema e că nu se vede luminița de la capătul tuneluilui. Nu știi ce se cere. Nu vreau să dau în nimeni, dar cei care au condus clubul n-au știut să gestioneze momentul.
Au fost oameni care n-au simțit sufllul de dinamovist”, a explicat Ropotan.
Dinamo din Liga 2 mai trăiește azi exclusiv din ajutorul fanilor.
”Fanii au susținut echipa cum au putut ei mai bine. Dar o echipă nu se susține din banii fanilor. Dinamo e echipa care trebuie să investească, să câștige, să aducă jucători de valoare, să se bată la campionat.
Nu știu dacă o să mai văd vreodată să facă așa ceva. Să vedem dacă va mai există Diamo.
Și ce au primit oamenii care au investit? Îți spun eu. Multe înjurături. Toată lumea a râs de Borcea, dar Dinamo arăta forță înainte. Cu Everton și Liberec, de exemplu. A fost mereu la un pas să fie în elită”, a mai spus Ropotan.
Etichete: adrian ropotan , ropotan dinamo , echipe dinamo , palmares dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții