Ce lovitură pregătește Universitatea Craiova! Oltenii își vor schimba sponsorul tehnic din sezonul următor
05.03.2020, 23:54Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Universitatea Craiova pregătește o adevărată lovitură de imagine din sezonul următor. Oltenii, proaspăt eliminați din Cupa României, vor renunța la actualul sponsor tehnic, Joma.
Potrivit realizatorului Digi Sport, Vali Moraru, Puma va fi sponsorul tehnic al Universității Craiova pentru următoarele șase sezoane.
”Craiova nu va mai fi cu Joma din sezonul viitor. Din ce știu eu, echipa lui Corneliu Papură se va îmbrăca pentru următoarele 6 sezoane de la Puma, care va asigura echipament în valoare de 200.000 de euro anual”, a scris Vali Moraru, pe pagina sa de Facebook.
Poli Iași - Craiova 3-2. Moldovenii merg în semifinalele Cupei
Poli Iași a început în forță meciul cu Universitatea Craiova, din sferturile de finală ale Cupei României, iar Grădinaru, Horșia și Andrei Cristea au ratat primele șanse. De Iriondo s-a trezit și el cu mingea la picior în careu, dar a reacționat târziu, însă până la urmă, cel care a marcat a fost Breveld, cu un lob elegant. Rusu a scos apoi șutul lui Mihăilă și a avut emoții la "trasorul" lui Cicâldău.
Până la pauză, ieșenii au marcat al doilea gol, la fel de frumos ca primul, când Horșia l-a executat pe Pigliacelli dintr-o foarfecă laterală. În debutul părții secunde, Craiova a primit penalty, iar Nistor a transformat. Mihăilă a mai ratat o ocazie, însă finalul a fost unul nebun. Același Nistor a egalat în minutul 90, dar Craiova s-a bucurat mai puțin de două minute, când Breveld a reușit prima dublă din carieră și a dus echipa în semifinalele Cupei României. În plus, moldovenii s-au răzbunat și pentru acel 2-5 de pe teren propriu, din campionat. Oltenii au spus adio competiției a cărei finală o vor găzdui chiar pe Ion Oblemenco.
VIDEO cu rezumatul partidei Poli Iași - Universitatea Craiova 3-2
Etichete: liga 1 , universitatea craiova , puma , joma
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții