Ce lovitură! Dinamo a bătut palma cu un jucător pe care Real Madrid a plătit 2.500.000 €
articol scris de Digi Sport07.08.2024, 15:16
Liga Națiunilor: Croația - Portugalia, luni, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Spania - Elveția, luni, 21:45, DGS 3
Dinamo a realizat 11 transferuri în această vară, însă campania de achiziții nu s-a încheiat în ”Ștefan cel Mare”.
Alberto Soro, așteptat să semneze cu Dinamo
”Suntem foarte aproape. Avem toate lucrurile asumate, detaliate și bifate. Așteptăm doar ca jucătorul să își închidă problemele pe care le are”, a declarat Andrei Nicolescu, administratorul special al lui Dinamo, în urmă cu câteva zile.
Transferul pregătit de Dinamo e cel al lui Alberto Soro (25 de ani), rămas liber de contract după despărțire de Granada, notează gsp.ro. Spaniolul a ajuns la un acord cu gruparea bucureșteană și este așteptat să semneze contractul în următoarele zile, dacă nu chiar ore.
Produs al celor de la Zaragoza, atacantul lateral a fost achiziționat de Real Madrid în 2019 în schimbul a 2,5 milioane de euro. Soro nu a apucat să debuteze la campioana Europei și a fost vândut după doar un an, pentru aceeași sumă, la Granada. În sezonul precedent a fost împrumutat în Portugalia, la Vizela.
- 700 de mii de euro este cota de piață a lui Alberto Soro, potrivit Transfermarkt. În 2019 era evaluat la 3 milioane de euro.
- 13 goluri și 18 assist-uri în 158 de meciuri sunt cifrele lui Soro de-a lungul carierei, la echipele de club la care a jucat.
Etichete: transfer dinamo , alberto soro
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții