Ce le-a spus Bălgrădean colegilor în vestiar și reacția lui Tănase, după ce a aflat cu cine a semnat portarul
07.03.2020, 11:10Liga Națiunilor: Germania - Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Olanda - Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
Cristian Bălgrădean se află în ultimele 6 luni de contract cu FCSB și a ales să semneze cu CFR Cluj. Vestea i-a luat prin surprindere pe cei de la FCSB, care au pus "tunurile" pe portar.
Florin Tănase, despre transferul lui Cristi Bălgrădean la CFR Cluj
După ce Gigi Becali l-a făcut praf pe goalkeeper, acum a venit rândul lui Florin Tănase să-și critice coechipierul.
"Nu că ne-a afectat, dar am rămas surprinși. Trebuia să anunțe. Fiecare își alege drumul în viață, dar trebuia să ne anunțe și pe noi, cei care ne schimbăm cu el în vestiar, să știm și noi.
Eu am aflat când avea geanta pe umăr. Înainte să plecăm la Sibiu, deci miercuri. Nu l-am întrebat nimic. Nu i-am urat baftă. El nu ne-a spus cu ce echipă a semnat, după aia am aflat. A spus că a semnat cu altă echipă, atât.", a declarat Florin Tănase.
Cine este Cristi Bălgrădean
Cristian Bălgrădean (31 de ani) este jucătorul celor de la FCSB din luna februarie a anului 2018. Contractul său cu vicecampioana României expiră la finalul acestui sezon.
În cariera sa, Bălgrădean a mai trecut pe la Minerul Lupeni, FC Brașov, Liberty Salonta, UTA Arad, Dinamo, Unirea Urziceni, Universitatea Craiova și Concordia Chiajna.
Cupa României și Supercupa României sunt trofeele pe care le-a cucerit Bălgrădean în cariera sa, ambele cu Dinamo. Portarul este cotat de site-ul Transfermarkt la 1,3 milioane de euro.
Etichete: cristian balgradean , florin tanase
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții