Video Ce îl mai atrage pe un jucător să meargă la Dinamo? Explicația singurului transfer făcut în această iarnă
articol scris de Digi Sport12.01.2021, 15:52
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Dinamo l-a transferat în această iarnă pe Andrei Blejdea (24 de ani), fostul mijlocaș de la FC Argeș, aceasta fiind singura noutate din lotul formație din "Ștefan cel Mare".
Transferurile de jucători la Dinamo pot părea surprinzătoare în această perioadă, având în vedere gravele probleme financiare ale clubului, însă Ionuț Badea, cel care l-a antrenat pe Blejdea la FC Argeș, are o explicație.
Ce îl mai atrage pe un jucător să semneze cu Dinamo? Explicația singurului transfer făcut în această iarnă
Tehnicianul a făcut referire la perioada de juniorat de la Dinamo a lui Blejdea, recunoscând și că bucureșteanul a dat dovadă de curaj.
"Blejdea e un jucător care poate juca în Liga 1 fără probleme, are caracteristici mult peste Liga 2. El e fost jucător al lui Dinamo, deci se poate explica de unde vine acest transfer. O dovadă de curaj a lui, în primul rând.
Dinamo rămâne un brand și el atrage în continuare. Acum rămâne de văzut ce se va întâmpla cu partea financiară, pentru că sportiv stau din ce în ce mai bine", a spus Ionuț Badea, în emisiunea Liga Digi Sport.
Andrei Blejdea, primul transfer al iernii la Dinamo
Andrei Blejdea (24 de ani), care se antrenează de câteva zile cu lotul lui Jerry Gane, a fost prezentat oficial, vineri, ca noul jucător al lui Dinamo.
„Ultima oară la FC Argeș, fotbalistul Andrei Blejdea (născut pe 22 iunie 1996 în Capitală) a semnat astăzi un contract cu Dinamo București, valabil până la 30 iunie 2022, a anunțat conducerea sportivă a clubului din Ștefan cel Mare prin intermediul site-ului oficial.
Mijlocaș ofensiv, Andrei Blejdea a fost format la Academia Dinamo, fiind coleg de generație la grupa de juniori 1996 cu Ionuț Nedelcearu și Andrei Radu.
Fost component al reprezentativei de juniori sub 17 ani a României (8 selecții), Andrei Blejdea a plecat din Ștefan cel Mare în 2014 la Wil (Elveția) și a mai jucat în carieră pentru Domzale U19 și Kranj (ambele din Slovenia), Eintracht Braunschweig II (Germania), Academica Clinceni, Pandurii Tg. Jiu și FC Argeș, cu care a promovat vara trecută în prima ligă a României”, se arată în comunicatul oficial emis de Dinamo.
Etichete: dinamo , ionut badea , fc arges , andrei blejdea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții