Video "Ce e, măi, japca asta?!" Adrian Păun a făcut scandal la finalul meciului Astra-CFR Cluj
01.09.2019, 11:28SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Campioana CFR Cluj a suferit prima înfrângere din acest sezon în fața Astrei, scor 2-3. Arbitrajul a fost în centrul atenției, iar clujenii și-au vărsat nervii pe centralul Sebastian Colțescu.
CFR a avut doi jucători eliminați, Camora și portarul Vâtcă. Asta după ce antrenorul Dan Petrescu a primit cartonaș roșu. Clujenii au fost un car de nervi și după fluierul final al lui Colțescu.
Autor a două goluri superbe, Adrian Păun a fost unul dintre cei mai vehemenți contestatari ai manierii de arbitraj. "Ce e, măi, japca asta? Ce e, măi, japca asta?", a repetat Păun în timp ce se îndrepta spre vestiar. Adrian Păun este și unul dintre preferații lui Dan Petrescu. De altfel, "Bursucul" l-a propus la națională, iar Cosmin Contra a ținut cont de aceste sfaturi. Adrian Păun a fost chemat pentru dubla cu Spania și Malta.
Și juristul celor de la CFR Cluj, Ioan Ivașcu a lansat acuzații grave la adresa arbitrilor.
"Mâine fac memoriu la FRF să vă scoată din arbitraj. Am dreptul să fac memoriu să vă scoată din arbitraj, la cât sunteți de slabi. Băi, sunteți cei mai slabi arbitri din Liga 1!", au fost amenințările lui Ioan Ivașcu.
"E inadmisibil să te arbitreze în halul ăsta". Clujenii, cu nervii la pământ după Astra - CFR Cluj 3-2
Secundul Alin Minteauan a criticat dur prestația centralului craiovean.
"Jocul s-a rupt de la început, pentru că au fost câteva faulturi şi tot ce a dus la nervii care au fost. De la început a fost un arbitraj care ne-a defavorizat pe toată durata jocului. Oricât de echilibrat aş încerca să fiu, este inadmisibil să vină cineva să te arbitreze în halul acesta", a spus Minteuan la finalul partidei.
Video cu rezumatul partidei Astra - CFR Cluj 3-2
Etichete: sebastian coltescu , alin minteuan , astra cfr cluj , adrian paun
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții