Exclusiv Ce clauză de reziliere va avea Dan Petrescu la CFR Cluj. Antrenorul așteaptă 4 transferuri
articol scris de Digi Sport30.08.2021, 23:29
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Antrenorul Dan Petrescu a bătut palma cu patronul Neluțu Varga și marți ar urma să fie prezentat oficial de CFR Cluj.
Contractul lui Dan Petrescu a fost redactat în cursul zilei de luni, iar clauza de reziliere a "Bursucului" se ridică la 600.000 de euro. Dublu față de cât va încasa Marius Șumudică în zilele următoare, după ce Neluțu Varga l-a pus pe liber.
Din informațiile Digi Sport, Dan Petrescu a cerut și patru transferuri în finalul perioadei de mercato, întrucât vrea să scape de anumiți jucători din lot. Contractul lui Petrescu va fi valabil până în 2024, iar cele două părți ar urma să semneze actele marți dimineață.
Pe lista de patru înaintată de Dan Petrescu lui Ioan varga s-ar afla nu mai puţin de trei mijlocași, oameni care au impresionat în trecut în Gruia: Mihai Bordeianu, Emmanuel Culio și Damjan Djokovic.
Dan Petrescu revine la CFR Cluj: "Totul e rezolvat"
Luni seară, în emisiunea Digi Sport Special s-a discutat despre noul contract al lui Dan Petrescu la CFR Cluj şi din informaţiile celor prezenţi în platou s-a tras concluzia că "totul este rezolvat".
Dan Petrescu a mai antrenat CFR Cluj în două mandate
Dan Petrescu va bifa a treia experiență ca antrenor principal la CFR Cluj.
Tehnicianul a mai pregătit echipa campioană între iunie 2017 și februarie 2018 și între martie 2019, când a revenit din China, unde plecase în vara lui 2018, și noiembrie 2020.
Pe banca tehnică a lui CFR Cluj, Dan Petrescu a câștigat trei titluri și a bifat două participări consecutive în grupele Europa League, prima încheiată în șaisprezecimile competiției, unde echipa ardeleană a fost învinsă de Sevilla, grație golului marcat în deplasare, formație care ulterior a și câștigat competiția.
8 jucători nu au fost incluşi de Dan Petrescu în lotul pentru jocul cu FCSB
Dan Petrescu este gata să facă mai multe schimbări în lotul CFR-ului. Din informațiile Digi Sport, mai mulţi jucători dintre cei care nu au fost incluşi în lot pentru meciul cu FCSB ar putea pleca de la echipa campioană.
- Alexandru Chipciu
- Cristiano Figueiredo
- Iasmin Latovlevici
- Alexandru Păun
- Ovidiu Hoban
- Anas Tahiri
- Ulrich Meleke
- Mihai Butean
VIDEO Rezumatul meciului CFR Cluj - FCSB
Etichete: dan petrescu , digi sport special , antrenor cfr cluj , dan petrescu cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții