Ce au scris spaniolii despre Florin Andone, după ce au apărut informații că va semna cu Dinamo
articol scris de Digi Sport27.12.2023, 07:52
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Dinamo vrea să transfere mai mulți jucători în această iarnă, iar printre numele vehiculate este și cel al lui Florin Andone (30 de ani).
Andone a semnat în această vară cu Eldense, formație din Segunda Division. Atacantul român este apreciat de suporterii echipei chiar dacă a marcat doar trei goluri în acest sezon.
Jurnaliștii spanioli au cuvinte de laudă la adresa lui Florin Andone
Miguel Bernabe, unul dintre jurnaliștii ”de casă” ai celor de la Eldense, a apreciat evoluțiile lui Florin Andone. Eldense, promovată în liga a doua din Spania la începutul sezonului actual, ocupă locul al 15-lea, cu 26 de puncte.
”Florin Andone e numele mare dintre toate transferurile lui Eldense. Este definiția muncii. Nu economisește energie, se luptă mereu pentru fiecare minge și formează un cuplu excelent alături de Soberon.
Mai trebuie să-și îmbunătățească numărul de goluri, dar nu i se poate reproșa nimic.”, a scris jurnalistul Miguel Bernabe despre atacantul român, potrivit Sport.ro.
Florin Andone a fost dorit de Rapid în vară
Florin Andone a discutat cu un club din SuperLigă, cu Rapid, și în vară, când a rămas liber de contract după despărțirea de Las Palmas.
- Citește și: Ce lovitură: Florin Andone poate juca pentru prima dată în SuperLigă! Clubul care îl vrea
Atacantul era de acord cu o venire în Giulești. În cele din urmă, mutarea a căzut pentru că soția sa s-a împotrivit mutării în România.
Etichete: dinamo , transfer , florin andone , eldense
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții