Ce au scris maghiarii despre Gigi Becali, în legătură cu transferul lui Malcom Edjouma la Ferencvaros
articol scris de Digi Sport15.02.2023, 18:19
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Danemarca - Spania, vineri, 21:45, DGS 2
Malcom Edjouma (26 de ani) este unul dintre cei mai în formă fotbaliști de la FCSB, iar despre mijlocașul francez s-a scris în ultimele săptămâni că este dorit în Ungaria, la Ferencvaros.
Ce au scris maghiarii despre Gigi Becali, în legătură cu transferul lui Malcom Edjouma la Ferencvaros
Deși s-a zvonit chiar că Edjouma s-ar fi înțeles cu Ferencvaros, presa din Ungaria relatează că, de fapt, nici nu ar fi fost adusă în discuție această posibilitate. Mai mult, cei de la NemzetiSport au vorbit și despre Gigi Becali, care a declarat că fotbalistul francez nu mai este de vânzare, după ultimele evoluții.
"Patronul de la FCSB, Gigi Becali, a declarat că Edjouma nu este de vânzare, deși pentru el asta înseamnă de obicei că așteaptă o ofertă mai bună.
Potrivit Transfermarkt, Edjouma este evaluat acum la 1,2 milioane de euro, dar Becali vrea să obțină cel puțin două milioane de euro în schimbul jucătorului, la vară", au notat jurnaliștii maghiari.
Malcom Edjouma, lăudat la scenă deschisă de Gigi Becali
Malcom Edjouma este "pe val" la FCSB și are 3 goluri marcate în ultimele două meciuri. Aceste cifre nu au trecut neobservate de Gigi Becali, iar patronul a dezvăluit că mijlocașul francez nu mai este de vânzare, asta deoarece îl consideră un fotbalist exponențial pentru echipa sa.
"Nu se pune problema de niciun transfer, a fost vorba și de Malcom, Dumnezeu a făcut și l-am ținut... Bă, e fotbalist, ce să mai? Fotbalist valoros! Acum nu mai e de vânzare! Deloc! Depinde echipa de el”, a spus Gigi Becali.
Etichete: liga 1 , gigi becali , fcsb , malcom edjouma
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții