Video Ce au scandat cei de la FCSB alături de fani, după ce au învins-o pe Botoșani și au devenit lideri
articol scris de Digi Sport09.12.2024, 08:12
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
FCSB a reușit să o învingă pe FC Botoșani, scor 2-1, în cadrul etapei a 19-a din SuperLiga României.
Golurile care au adus victoria echipei roș-albastre au fost înscrise de Daniel Bîrligea și David Miculescu, în timp ce pentru moldoveni a marcat Ale Diez.
Jucătorii au scandat numele lui Duckadam la finalul meciului cu Botoșani
Datorită celor trei puncte obținute, FCSB a devenit noul lider al României, cu 33 de puncte, la o lungime în fața rivalilor de la Dinamo.
După meciul de pe Arena Națională, jucătorii campioanei en-titre au mers către Peluza Nord pentru a îi saluta pe fanii prezenți. Imediat, suporterii au început să-i strige numele lui Helmut Duckadam, iar fotbaliștii de la FCSB le-au urmat exemplul.
VIDEO Rezumatul partidei FCSB - FC Botoșani 2-1:
Vali Moraru, după ce chipul lui Helmut Duckadam nu s-a văzut în întregime pe tabela de pe Arena Națională: ”Este rușinos!”
Partida a fost marcată de un moment special în minutul 7. Arbitrul a oprit meciul pentru ca atât cele două echipe, cât și suporterii prezenți pe Arena Națională, să îi aducă un ultim omagiu lui Helmut Duckadam, care a decedat la vârsta de 65 de ani, pe 2 decembrie.
Momentul a avut loc în minutul 7 pentru că finala Cupei Campionilor Europeni, câștigată de Steaua după ce Duckadam a apărat patru lovituri de departajare și a intrat în istoria fotbalului, s-a disputat pe 7 mai 1986.
Chipul lui Helmut Duckadam a apărut pe tabela electronică de pe Arena Națională, dar aceasta nu este perfect funcțională, iar fața celui supranumit ”eroul de la Sevilla” nu s-a văzut în întregime pe panou.
În acest context, Vali Moraru, realizatorul emisiunii Digi Sport Special, a făcut un apel către administratorii Arenei Naționale.
”Cu această ocazie, când pe acea tabelă ar fi trebuit să vedem chipul lui Helmut Duckadam, facem un apel către Primărie sau cine se ocupă de acel stadion să repare acea tabelă. Este de luni de zile, dacă nu de ani, stricată.
S-au dat bani pe acea tabelă. Nu mai zic de acel acoperiș pe care nu o să îl tragem niciodată. Aici bucăți din Duckadam. Pe partea cealaltă vedem o frunte de Duckadam. Este rușinos! Cel mai mare stadion al țării. Hai s-o reparăm!
Nu acum a apărut problema și nu a fost timp să o reparăm. De-asta e tabela aia acolo, ca din patru direcții să vezi ceva pe ea. Hai să o reparăm. Astăzi poate era frumos să îl vedem pe Helmut Duckadam pe toate ecranele”, a spus Vali Moraru.
Etichete: arena nationala , duckadam , helmut duckadam , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții