Ce a titrat presa din Egipt, după ce FIFA i-a dat câștig de cauză Rapidului în cazul lui Aaron Boupendza
articol scris de Digi Sport10.10.2024, 16:24
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Rapid a primit Cartea Verde de la UEFA pentru Aaron Boupendza (28 de ani), jucător transferat în Giulești în această vară, după ce inițial Zamalek anunțase oficial mutarea.
Gruparea din Egipt a fost prima care a obținut Cartea Verde a lui Aaron Boupendza. A făcut o cerere la Federația de Fotbal din Egipt, care le-a cerut-o mai departe omologilor din SUA (n.r. gabonezul se despărțise de Cincinnati). Mutarea nu fusese, însă, încheiată, așa că ambele federații au greșit.
Presa din Egipt a reacționat: ”Zamalek are probleme mari”
Prin faptul că FIFA a acceptat cererea Rapidului, forul intercontinental confirmă semnătura lui Boupendza pe actele de transfer ale giuleștenilor, în timp ce egiptenii nu obținuseră decât un acord scris pentru propunerea financiară făcută.
La scurt timp de la anunțul făcut de giuleșteni, presa din Egipt a titrat: ”Zamalek are probleme mari. Rapid a obținut Cartea Verde pentru Aaron Boupendza”.
Egiptenii au prezentat pe larg tot cazul creat în jurul fotbalistului și au transmis că Zamalek nu va renunța să își caute dreptatea.
Zamalek, neimpresionată de victoria Rapidului în cazul Aaron Boupendza
Presa din Egipt a contactat un reprezentat al celor de la Zamalek, iar din mesaj reiese clar că războiul continuă.
"Poziția lui Zamalek este clară, a făcut o plângere împotriva lui Boupendza. Toată lumea se aștepta ca Rapid să primească un document temporar până când cazul se rezolvă, iar noi i-am obținut Cartea Verde, așa că poziția noastră e clară.
Zamalek continuă să facă toate demersurile legale necesare pentru a proteja drepturile clubului, iar toată lumea din conducere are încredere că avem dreptate", a declarat reprezentantul clubului.
Etichete: rapid , zamalek , aaron boupendza
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții