Ce a spus Vlad Chiricheș, după ce Gigi Becali l-a exilat în campionat, dar a fost decisiv în Europa League
articol scris de Digi Sport27.09.2024, 00:08
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
FCSB a început excelent în faza ligii din Europa League, după victoria cu RFS, scor 4-1, din prima etapă.
În formula de start a roș-albaștrilor s-a regăsit și Vlad Chiricheș, fundaș exilat de Gigi Becali în campionat și, recent, sfătuit să se retragă, pentru a trece în staff-ul echipei. Dar veteranul de 34 de ani n-a acceptat propunerea patronului, iar acum zâmbește din nou, după o pasă decisivă și o prestație solidă.
Vlad Chiricheș a recunoscut că i-a fost greu să nu mai joace la FCSB
La flash-interviul de după meci, Chiricheș a fost pus să vorbească despre perioada mai grea prin care a trecut, iar apărătorul a avut un discurs demn de un fotbalist cu multă experiență.
"E foarte plăcut să revenim în Europa cu o victorie, cu goluri multe și joc bun. E un început promițător. E clar că în campionat lucrurile nu merg bine, dar sperăm ca această victorie să ne dea un moral bun, să revenim cu victorie și în campionat și să revenim acolo sus, unde ne e locul.
Am reușit să urc, să ajung într-o poziție mai ciudată pentru un fundaș central, dar m-am descurcat bine și a fost o pasă bună.
A fost un moment greu, chiar dacă am experiență. Sunt un jucător cu ani mulți, dar e clar că a fost o perioadă grea.
Sper să fiu un exemplu pentru jucătorii tineri și să vadă că, chiar și atunci când ești foarte jos, daca ai încredere în capacitățile tale e posibil să urci foarte repede. În fotbal totul e la o aruncătură de băț, se poate schimba totul de pe o zi pe alta", a declarat Chiricheș.
- Înainte de acest meci, Chiricheș a fost rezervă neutilizată cu UTA, exclus din lot cu CFR Cluj și din nou rămas pe bancă tot meciul, cu Petrolul.
VIDEO cu rezumatul meciului FCSB - RFS 4-1:
Etichete: vlad chiriches , gigi becali , fcsb rfs , prime etapa europa league
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții