Ce a spus Șucu despre Borza, singurul transfer în care s-a implicat personal dintre cele 10 făcute de Rapid
articol scris de Digi Sport21.08.2023, 15:35
Champions League: Bayern - PSG, marți, 22:00, DGS 1
Champions League: Barcelona - Brest, marți, 22:00, DGS 2
Dan Șucu (60 de ani) a traversat cu bine primul moment dificil ca patron al Rapidului. După o serie negativă cu o singură victorie în 5 meciuri, giuleștenii au câștigat jocul cu Farul 3-1, prilej cu care acționarul majoritar din Grant s-a arătat din cale afară de bucuros.
A lăudat pe toată lumea de la echipă, dar în mod special pe unul dintre noii jucători. Singurul transfer dintre cele 10 realizate de Rapid în care s-a implicat, cel al lui Andrei Borza (17 ani), cedat pentru 800.000 de euro chiar de către Farul, a primit cele mai multe felicitări din partea patronului.
De altfel, prestația lui Borza a fost apreciată de toată lumea pentru că s-a dovedit una aproape fără greșeală.
Dan Șucu și-a lăudat transferul făcut înaintea meciului cu Farul, pe Andrei Borza
„A fost o seară perfectă, o seară minunată. Echipa s-a ridicat la valoarea pe care noi cu toții o știam. Așa e Rapidul. Când se pune presiune, răspunde extraordinar. Toți au răspuns formidabil și antrenorul și jucătorii nu mai vorbim de public, care e mereu la înălțime, public de Champions League, la nivelul căruia încercăm și noi să ne ridicăm.
Cred că asta am făcut în mare măsură în meciul cu Farul, dar cel mai încântat sunt de acest băiat, de acest fotbalist tânăr, modest, talentat, cu un bun simț fantastic și cu niște calități extraordinare, mă refer la Borza. A fost seara tuturor, dar în special seara lui Borza și de ce nu seara lui Cristiano Bergodi.
Borza a fost hotărâtor în meciul cu Farul, din multe puncte de vedere, și din punct de vedere al moralului, un fotbalist, care a intrat ca și cum ar juca la Rapid de 5-10 ani, și-a dovedit valoarea, a fost unul dintre motoarele echipei și pentru asta sunt extrem de încântat
Antrenorul Cristiano Bergodi a primit și el cuvinte frumoase din partea lui Dan Șucu
Antrenorul nostru și-a asumat niște riscuri foarte mari titularizându-l pe Borza, dar a știut în cine să aibă încredere și Bergodi a dovedit din nou că am făcut cel mai bine când l-am adus la Rapid și a demonstrat că e antrenorul perfect pentru ce dorim să construim aici în Giulești.
Cristiano Bergodi e un antrenor curajos, care își asumă riscuri, în special titularizându-l pe Broza, alegerile sale fiind cele corecte, așa cum ne doream cu toții și a ieșit o victorie foarte frumoasă cu Farul Constanța, să nu uităm, campioana la zi a României, echipa lui Gică Hagi.
Le mulțumesc jucătorilor, care au dat dovadă de caracter, sunt fericit pentru Bergodi, au fost pentru el momente mai grele, dar la fel ca și Rapid, Bergodi e un tehnician care rezistă la presiune. Suntem convinși că vom face multe lucruri frumoase împreună și vom mai avea seri minunate cum a fost această victorie cu Farul, echipă antrenată de Gică Hagi”, a declarat Dan Șucu, conform Fanatik.
Video cu rezumatul meciului Rapid - Farul 3-1
Etichete: dan sucu , andrei borza , transfer borza rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții