Ce a spus Dan Petrescu după revenirea spectaculoasă cu Dinamo și jucătorul lăudat: ”Nu există unul ca el în România”
articol scris de Digi Sport14.07.2024, 21:42
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Dan Petrescu a tras concluziile, după victoria cu 3-2 a lui CFR Cluj cu Dinamo, obținută în urma unei reveniri de la 2-0.
Antrenorul s-a arătat deranjat de golurile primite și a ținut să-l laude pe Panagiotis Tachtsidis.
VIDEO cu rezumatul meciului CFR Cluj - Dinamo 3-2:
Dan Petrescu, după 3-2 cu Dinamo: ”Ceva nu merge bine”
”Înainte de meci, am spus că Dinamo are echipă care arată bine. Am spus că nu sunt mulțumit de ce am la echipă. Au venit jucători târziu, s-a văzut când au intrat în repriza a doua. E clar că avem mult de muncă.
Am zis tot timpul că 2-0 este un scor periculos. Am zis și la pauză că e bine că am dat gol înainte de pauză și avem moralul.
Am riscat, nu aveam ce face, și ne-a ieșit. Când ai jucători de calitate în teren, normal că te aștepți să facă ceva. Sunt mulțumit de victorie, dar sunt nemulțumit că am luat două goluri acasă. Ceva nu merge bine.
Ce să-i reproșez lui Tachtsidis? Se antrenează mereu, e primul la antrenamente, joacă pentru echipă. E clar că nu e Culio sau Djokovic, dar nu cred că există în România un jucător să aibă o ultimă pasă ca el. E un jucător prea important pentru CFR în momentul de față. Atitudinea lui la antrenamente este extraordinară”, a declarat Dan Petrescu.
Dan Petrescu mai vrea jucători
De asemenea, Dan Petrescu a anunțat că mai are nevoie de măcar două transferuri.
”Mai trebuie doi-trei jucători neapărat. Mai avem nevoie de unul la mijloc și de un atacant. Nu cred că vom găsi ce vreau eu, liberi și buni. E greu să găsești liberi și buni. Un atacant și un mijlocaș trebuie urgent, dar unde să-i găsim?”, a spus Dan Petrescu.
Etichete: dan petrescu , cfr cluj dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții