Ce a spus Dan Petrescu despre titlul câștigat de FCSB, primul după nouă ani
articol scris de Digi Sport10.05.2024, 16:20
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
CFR Cluj va juca, în deplasare. pe Arena Națională, împotriva celor de la FCSB, într-un meci din cadrul etapei a 9-a a play-off-ului SuperLigii.
Partida dintre cele două formații este programată pe 11 mai (sâmbătă), de la 20:00, în direct pe Digi Sport 1. De asemenea, abonații RCS-RDS vor putea urmări partida pe aplicația Digi Sport și pe site-ul digisport.ro.
Dan Petrescu: ”În acest sezon, CFR Cluj n-a câștigat cu FCSB. Ei au meritat titlul, au avut mereu rezultate bune”
Proaspăt revenit la CFR Cluj, Dan Petrescu va avea derby împotriva campioanei en-titre. La final, FCSB va primi titlul de campioană, iar jucătorii medaliile.
Întrebat despre sezonul excelent al roș-albaștrilor, ”Bursucul” a transmis că a urmărit rezultatele rivalei din SuperLigă, iar marele avantaj al roș-albaștrilor a fost factorul mental.
”E clar că acest meci e mult mai important pentru noi decât pentru cei de la FCSB. Sunt sigur că ei vor trata meciul foarte serios deoarece vor primi medaliile de campioni, stadionul va fi plin, vor să arate că au meritat acest campionat.
Au meritat titlul, n-am fost aici, nu știu prea multe, dar au avut mereu rezultate foarte bune, dacă au pierdut un meci imediat și-au revenit. Depinde ce vom face și noi, e clar că presiunea maximă e pe CFR pentru că jucăm pentru un loc în cupele europene. Sper să facem un meci perfect, numai așa putem avea un rezultat pozitiv, în restul meciurilor din acest sezon n-am câștigat cu FCSB, dar au fost meciuri strânse, se poate întâmpla orice.
Dacă mă uit la jucătorii pe care îi au ei și jucătorii pe care îi are CFR, eu cred că au fost mai omogeni, sunt aproape aceeași din sezonul trecut. La CFR a fost o schimbare masivă și de aceea poate a fost mai greu.”, a declarat Dan Petrescu, în cadrul conferinței de presă.
Clasamentul play-off-ului SuperLigii
Dan Petrescu a spus înaintea partidei FCSB - CFR Cluj că nu va primi un bonus de 50.000 de euro dacă va ajunge cu echipa în cupele europene
Întrebat dacă va avea un bonus de 50.000 de euro, în cazul în care CFR Cluj va prinde un loc în preliminariile Conference League, Dan Petrescu a răspuns categoric.
”E bine că mi-ai pus întrebarea asta. Mi-am dat cuvântul de onoare. Cum puteam să cer o primă eu, care am venit de trei zile aici? Să iau munca altora care au fost aici un an de zile? Doamne ferește!
N-am nicio primă pentru acest campionat. Eu am semnat de la 1 iunie, acum doar am venit să ajut. Indiferent ce se va întâmpla, nici merite, nici nemerite nu pot să-mi iau prea multe. Nu am nicio primă, niciun euro, niciun leu, indiferent pe ce loc voi termina”, a declarat Dan Petrescu.
Etichete: dan petrescu , superliga , fcsb cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții