Video Ce a făcut Dan Petrescu în minutul 90+8, la fluierul final al meciului Farul - CFR Cluj
articol scris de Digi Sport22.04.2023, 22:52
Liga Națiunilor: Croația - Portugalia, luni, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Spania - Elveția, luni, 21:45, DGS 3
Dan Petrescu a fost un car de nervi la meciul Farul - CFR Cluj, terminat cu victoria la limită a constănțenilor, scor 1-0.
Ce a făcut Dan Petrescu în minutul 90+8, la fluierul final al meciului Farul - CFR Cluj
Exact în momentul fluierului final, antrenorul ardelenilor n-a mai suportat și a plecat val-vârtej la cabine, fără să mai dea mâna cu omologul său, Gică Hagi.
Pe drumul spre vestiare, Petrescu a gesticulat încontinuu cu degetul pe tot drumul său și a făcut semnul negației, în sensul că nu ar fi corecte ultimele decizii ale lui Sebastian Colțescu.
Colțescu a dat penalty în minutul 89, dar și-a anulat decizia după consultarea VAR-ului
Momentul care l-a supărat pe Dan Petrescu a avut loc în minutul 89, când Sebastian Colțescu a dat penalty după un duel dintre Gustavo Martins și Janga.
Numai că "centralul" a fost chemat la VAR și și-a anulat decizia după ce a consultat ecranul. Pe reluări se vede că Gustavo lovește mingea mai întâi, chiar dacă i-a luat și picioarele lui Janga.
În plus, Dan Petrescu a fost supărat și pe faptul că arbitrul a fluierat finalul meciului în timpul unei faze de atac a CFR-ului, deși era deja minutul 90+8.
- Farul - CFR Cluj s-a terminat 1-0 și constănțenii încheie turul play-off-ului pe primul loc, cu 4 puncte peste campioana în exercițiu.
VIDEO cu rezumatul meciului Farul - CFR Cluj 1-0:
Etichete: dan petrescu , farul - cfr clkuj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții