Ce a făcut clubul care l-a format pe Rareș Ilie cu banii obținuți de la Rapid, după transferul la Nice
articol scris de Digi Sport25.12.2022, 19:01
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
După doar un sezon în Liga 1, Rareș Ilie (19 ani) a fost vândut de Rapid în Franța, la Nice, formație care ocupă locul 9 în actualul sezon din Ligue 1.
Ce a făcut clubul care l-a format pe Rareș Ilie cu banii obținuți de la Rapid, după transferul la Nice
Ilie a fost crescut la clubul Juniorul București, iar în anul 2019 a ajuns la Rapid. La acea vreme, formația din Capitală a păstrat un procent de 20% dintr-un viitor transfer al mijlocașului, iar în această vară a încasat un milion de euro din partea giuleștenilor, după plecarea în Franța.
Întrebat despre cum a gestionat clubul banii primiți de la Rapid, Mihai Trăistaru, patronul școlii de fotbal unde a evoluat Rareș Ilie, a dezvăluit ce vrea să facă cu suma consistentă încasată de pe urma fotbalistului.
"Am infrastructură zero, sunt chiriaș de 14 ani, nu am o bază sportivă a mea. Acum sunt în discuții să preiau o bază pe care jucăm. Să vedem în ce condiții, dacă definitiv sau în concesiune pe o perioadă de timp mai lungă. Banii luați de la Rapid pe procentele din transferul lui Rareș Ilie vreau să-i reinvestesc în infrastructură.
Milionul acela de euro este neatins, e pus deoparte pentru baza sportivă. E aproape imposibil să găsești o bază sportivă în București, aproape toate au dispărut, pe toate terenurile vor să facă blocuri.
Sunt în discuții avansate pentru această bază, am și un proiect frumos pentru ea cu toate amănuntele, de unde vom lua gazonul, aparatura, firma de construcție, tot. Vreau ca banii să-i reinvestesc, să rămână ceva frumos în urma noastră. Poate că alți conducători de cluburi luau acești bani, făceau blocuri sau cumpărau apartamente și mașini.
Eu sunt cu chirie la cinci baze, e greu să mă duc să văd meciurile și antrenamentele la toate. De aceea am mai luat un director sportiv și ne împărțim atribuțiunile. Antrenorii sunt buni și lucrăm de mult timp cu ei, dar trebuie să stăm aproape ca să simtă presiunea noastră.
Relația cu domnul Șucu este extraordinară, este un om deosebit. Va face lucruri frumoase la Rapid, pentru că a înțeles de ce sunt importante investițiile în juniori. Dan Șucu și Victor Angelescu sunt doi oameni deosebiți, chiar am rămas plăcut impresionat de deschiderea lor către promovarea juniorilor", a declarat Mihai Trăistaru, potrivit Sport.ro.
- 3 milioane de euro este cota de piață a lui Rareș Ilie, potrivit Transfermarkt.com
- 8 meciuri a jucat Ilie pentru Nice în acest sezon
Etichete: liga 1 , rapid , ilie , transfer rares ilie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții