Câți bani va încasa FCSB dacă Valentin Gheorghe va fi transferat definitiv de Umraniyespor
articol scris de Digi Sport28.06.2022, 12:39
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 2
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Valentin Gheorghe (25 de ani) va juca sub formă de împrumut, în următorul sezon, la Umraniyespor, nou promovată în prima ligă din Turcia.
Clubul din Turcia are și o opțiune de transfer definitiv, care poate fi activată în vara anului viitor, în valoare de 200.000 de euro, după cum a anunțat Gigi Becali.
Umraniyespor trebuie să plătească 200.000 de euro dacă vrea să-l transfere definitiv pe Valentin Gheorghe
Gigi Becali a transmis și că a acceptat mutarea pentru a-i face ”un bine” lui Valentin Gheorghe, care va încasa un salariu considerabil în Turcia, 25.000 de euro lunar.
”Am stat bine și m-am gândit, iar până la urmă am decis să îl cedez pe Vali Gheorghe sub forma de împrumut în Turcia. Dacă baiatul confirmă acolo ei au drept de transfer definitiv în iarna. Iar clauza este de 200 de mii de euro.
Am zis să îi fac un bine băiatului. E o șansă bună pentru el, iar eu l-am înțeles”, a declarat Gigi Becali, potrivit Prosport.
Valentin Gheorghe, transferat de la Astra pentru 150.000 de euro, a bifat 29 de apariții pentru FCSB în toate competițiile, dintre care opt din postura de titular, a marcat de șapte ori și a oferit trei assist-uri.
A zecea plecare de la FCSB
Valentin Gheorghe este al zecelea fotbalist de care FCSB se desparte în această vară, după Cătălin Straton, Paulo Vinicius, Andrei Miron, Dragoș Nedelcu, Gabriel Simion, Robert Ion, Cristi Dumitru, Andrei Burlacu și Claudiu Keșeru.
La capitolul veniri, FCSB i-a transferat doar pe stoperii Rachid Bouhenna și Joyskim Dawa.
Etichete: gigi becali , valentin gheorghe , umraniyespor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții