Câți bani a dat, de fapt, Gigi Becali pentru Octavian Popescu. Ar putea fi cea mai bună investiție a sa
articol scris de Digi Sport07.04.2021, 23:37
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Gigi Becali speră să bată din nou recordul în materie de transferuri după ce Dennis Man a devenit cel mai scump fotbalist român plecat din Liga 1 odată cu transferul la Parma pentru 13 milioane de euro.
Noua ”perlă” pe care mizează patronul de la FCSB este Octavian Popescu, cel căruia i-a stabilit o clauză de reziliere în valoare de 100 de milioane de euro.
Iar Gigi Becali s-a asigurat că nu va mai împărți banii cu nimeni, ca, de exemplu, în cazul lui Dennis Man, unde UTA păstrase un procent din viitorul transfer.
Iar profitul ar urma să fie unul fabulos deoarece mijlocașul de 18 ani este o investiție făcută pentru o sumă ridicolă.
Gigi Becali speră să-l vândă pe Octavian Popescu pentru cel puțin 20 de milioane de euro
Gigi Becali l-a cumpărat de la Regal București pentru 90 de mii de euro, în timp ce clubul păstrase 10% dintr-o viitoare tranzacție.
Iar finanțatorul roș-albaștrilor s-a convins repede că poate face o afacere extraordinară, dovadă că i-a mărit recent salariul, și a răscumpărat și restul de procente cu o sumă mai mare decât cea inițială.
Gigi Becali i-a achitat lui Claudiu Florică încă 100 de mii de euro pentru acel 10%, astfel că în total, jucătorul a costat doar 190 de mii de euro.
Asta înseamnă că dacă l-ar vinde pe 20 de milioane de euro, Gigi Becali ar încasa de cel puțin 100 de ori suma pe care a investit-o.
Etichete: gigi becali , octavian popescu , octavian popescu fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții