Cătălin Cîrjan, mesaj categoric după ce a debutat cu gol la Dinamo
articol scris de Digi Sport14.07.2024, 21:21
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
CFR Cluj a câștigat, pe teren propriu, scor 3-2, cu Dinamo, în prima etapă a noului sezon al SuperLigii.
Golurile din această partidă au fost înscrise de Ciprian Deac (minutul 42 - penalty), Daniel Bîrligea (minutul 52) și Panagiotis Tachtsidis (minutul 90+3) pentru ardeleni, respectiv Cătălin Cîrjan (minutul 14) și Hakim Abdallah (minutul 34) pentru ”alb-roșii”.
Cătălin Cîrjan: ”Preferam să câștigăm și să nu marchez eu. Vreau să joc fotbal de plăcere!”
Cătălin Cîrjan a deblocat tabela în Gruia, dar Dinamo a pierdut confruntarea cu CFR Cluj. La final, mijlocașul a transmis că vrea să aibă prestații ca în primele 45 de minute și să înscrie cât mai multe goluri.
”Am făcut o primă repriză bună. S-a văzut experiența lor. Au venit peste noi și au întors rezultatul. Mă bucur foarte mult că am marcat și să joc. Anul trecut a fost unul greu pentru mine.
Preferam să câștigăm și să nu marchez eu. Nu vreau să vorbesc de ce s-a întâmplat. Vreau să joc fotbal de plăcere. Dacă jucăm ca în prima repriză, nu vom avea probleme.”, a declarat Cătălin Cîrjan, la flash-interviu.
VIDEO cu rezumatul meciului CFR Cluj - Dinamo 3-2
Cătălin Cîrjan a marcat primul gol pentru Dinamo după doar 14 minute. Sezonul trecut, la Rapid, nu a marcat deloc în 19 meciuri
Cătălin Cîrjan a semnat vara aceasta cu Dinamo din postura de jucător liber de contract.
Mijlocașul ofensiv a fost ”pus pe liber” de Arsenal, iar Rapid, formația la care a fost împrumutat în sezonul trecut, nu a mai insistat pentru parafarea încă unui angajament.
Astfel, Cîrjan a ajuns la Dinamo, unde a avut impact instant. La primul său meci în noul sezon de SuperLigă, mijlocașul a marcat pentru Dinamo în derby-ul cu CFR Cluj, în minutul 14.
În urma golului marcat, Cîrjan a reușit într-un sfert de oră ce nu a putut sezonul trecut pentru Rapid. Cât timp a fost împrumutat în Giulești, tânărul fotbalist a evoluat în 19 partide și a oferit un singur assist.
Etichete: dinamo , cfr cluj , superliga , catalin cirjan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții