Video ”Cât mai repede posibil!” Răzvan Burleanu a spus când ar putea fi implementat VAR-ul în Liga 1
articol scris de Digi Sport19.07.2021, 22:54
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a vorbit despre implementarea sistemului VAR în Liga 1.
Oficialul Federației Române de Fotbal spune că echipele din Liga 1 au avut posibilitatea de a contribui financiar pentru implementarea arbitrajului asistat video, mai ales că FRF nu dispune de fonduri publice. Burleanu este de părere că este de datoria cluburilor să contribuie pentru VAR.
Când poate fi implementat VAR în Liga 1
Cu toate acestea, președintele FRF spune că a discutat deja cu echipa de implementare a sistemului de arbitraj asistat video și se pare că Liga 1 va avea VAR în curând.
Burleanu este de părere că nu este important doar ca Liga 1 să aibă VAR, dar este necesar ca acesta să fie implementat corect. Președintele FRF a dat exemplu campionatul Angliei unde au fost acuzate multe erori ale sistemului. În schimb, un exemplu pozitiv este, după Răzvan Burleanu, VAR-ul de la EURO 2020.
În ceea ce privește obstacolele din drumul spre implementarea VAR în Liga 1, Burleanu spune că sunt trei la număr. În primul rând, arbitrii vor trebui să fie instruiți în timpul sezonului curent. A doua problemă ar fi transportul arbitrilor la București unde vor fi instruiți. Ultima problemă constă în respectarea condițiilor sanitare pentru a preveni răspândirea coronavirusului.
”Cluburile din Liga 1 aveau posibilitatea chiar acum câteva luni sau chiar un an să contribuie la acest efort financiar. Trebuie să luăm în considerare că FRF nu are fonduri publice. Toate fondurile sunt ale membrilor afiliați FRF. Am considerat că este rolul cluburilor din Liga 1 dacă își doresc o implementare de VAR să contribuie. Discuțiile pe care le am cu echipa de implementare sunt să fim gata cât mai repede posibil.
În același timp, nici să nu fim într-o situație pe care o regăsim în Premier League, față de ceea ce am avut la EURO 2020. La EURO am avut o implementare foarte bună a VAR-ului în comparație cu toate discuțiile din Premier League. Provocările țin de timp. Trebuie să pregătim aceiași arbitrii în timpul competiției. Asta e principala provocare. Apoi, trebuie să îi aducem pe toți la București să îi pregătim pe aceste simulatoare. Și trei, ne dorim ca niciunul dintre ei să nu fie pozitiv. Există posibilitatea să avem VAR la începutul play-off-ului”, a declarat Răzvan Burleanu.
Etichete: liga 1 , frf , razvan burleanu , var
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții