Exclusiv Cât lipeşte Deac de pe teren după accidentarea suferită la genunchiul cu două operaţii complicate
articol scris de Digi Sport03.02.2021, 13:14
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 2
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Ciprian Deac s-a accidentat în minutul 22 al meciului cu Chindia, scor 1-0, la o fază în care nu se vede că ar fi fost lovit de Cornel Dinu, fotbalistul aflat lângă el. A vrut să rămână pe teren, dar a cerut până la urmă înlocuirea pentru că s-a speriat rău.
Durerea nu dispărea, iar locul accidentării îi producea frisoane. În 2014 şi în 2012 la acelaşi genunchi a suferit intervenţii chirurgicale care l-au obligat să tragă luni bune ca "nebunul" pentru o recuperare cât mai bună.
Marius Bilașco, directorul sportiv al clujenilor, a transmis că speră ca accidentarea lui Ciprian Deac să nu fie gravă, dar aştepta rezultatul RMN-ului.
Ciprian Deac va sta pe tuşă un meci din cauza accidentării de la meciul cu Chindia
După ultimele investigaţii, cert este că ligamentele sunt în regulă, iar absenţa nu va fi îndelungată. Cel mai probabil, Edi Iordănescu nu se va baza pe el la partida următoare. CFR - Viitorul se dispută pe 4 februarie, de la ora 20:00, şi va fi în direct pe Digi Sport 1 şi pe siteul digisport.ro
Apoi, pe 8 februarie, cel mai probabil va fi în lot pentru jocul Botoşani - CFR Cluj, tot pe Digi Sport 1.
”Nu e o leziune musculară, la genunchi a simțit ceva. Nu cred că e ceva grav, dar decizia de a ieși din teren a fost înțeleaptă.
Cred că putea să continue, dar a ales să se protejeze puțin. E nevoie de o astfel de decizie, mai ales când nu te simți 100%”, a declarat Marius Bilașco, la Looksport.
În 2014, în septembrie, un exament RMN a relevat că ligamentul colateral al genunchiului drept este rupt aproape în întregime. Se întâmplase într-un meci cu Astra. Marea problemă era că leziunea reprezenta, de fapt, o recidivă. Îniţial se spera că nu va fi nevoie de operaţie, dar internaţionalul român a ajuns până la urmă pe masa de operaţie.
În 2012, Deac suferea o ruptură totală la ligamentul colateral intern de la același genunchi, la un meci jucat între CFR Cluj și FC Vaslui.
Chindia - CFR Cluj 0-1
Fără Ciprian Deac, ieșit la 0-0, CFR Cluj a reușit să se impună fața Chindiei Târgoviște la limită, cu 1-0, datorită unui gol marcat de Alexandru Păun, în minutul 51, din penalty.
Cu cele trei puncte acumulate în meciul cu Chindia, CFR Cluj s-a apropiat la un punct de liderul FCSB, care, însă, n-a jucat în această rundă, când întâlnește Dinamo, miercuri, de la 20:45, în direct la Digi Sport 1.
Etichete: ciprian deac , accidentare deac , video chindia cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții