"Casting pentru Europa!". Patru jucători ai CFR-ului, urmăriți de cluburi importante
articol scris de Digi Sport23.02.2023, 16:23
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Înaintea meciului retur din play-off-ul Conference League, dintre CFR Cluj și Lazio, președintele grupării ardelene anunță că există interes pentru patru dintre jucătorii pregătiți de Dan Petrescu.
Cristi Balaj a fost chestionat cu privire la viitorul lui Ermal Krasniqi, fotbalist adus în această iarnă în Gruia, dar care a impresionat prin evoluțiile sale.
Cristi Balaj face anunțul: "Sunt jucători ai CFR-ului urmăriți de cluburi europene"
Oficialul campioanei României anunță că pe lângă jucătorul din Kosovo, există interes și pentru alți jucători ai grupării ardelene, precum Yeboah, Birligea sau Petrila.
"Nu știm. Depinde… Știm doar că este urmărit de echipe din Europa. Și el, și Yeboah… Și Birligea și Petrila, dacă vorbim pe planul ofensiv, sunt jucători urmăriți de cluburi europene.
Dar, având în vedere că perioada de transferuri este închisă în majoritatea campionatelor importante, nu avem nimic concret în acest moment", a spus Cristi Balaj, pentru Fanatik.
Petrila a fost pe lista celor de la Bordeaux
În această iarnă, Claudiu Petrila a fost pe lista celor de la Bordeaux, formației din Ligue 2.
Atacantul a rămas în cele din urmă la gruparea din Gruia, asta după ce francezii au preferat să-l ia pe Alexi Pitu, de la Farul Constanța.
De asemenea, și Yeboah a fost aproape de un transfer, la Slavia Praga. Cehii s-au decis în ultimul moment să anuleze afacerea, motivele nefiind clare.
S-a vorbit de faptul că fotbalistul african ar avea anumite probleme medicale, care însă nu s-au adeverit în cele din urmă, pentru că jucătorul a fost titular în dese rânduri pentru CFR Cluj și în 2023.
Etichete: transfer , cristi balaj , claudiu petrila , daniel birligea , emmanuel yeboah , ermal krasniqi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții