Exclusiv "Cariera mea s-a terminat". Fostul jucător de la FCSB s-a retras din fotbal
articol scris de Digi Sport05.01.2024, 07:51
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
FCSB a făcut mai multe transferuri interesante, de-a lungul anilor, iar unul dintre fotbaliștii ajunși la echipa lui Gigi Becali (65 de ani) a fost Timo Gebhart (34 de ani).
Timo Gebhart s-a retras din fotbal
La începutul anului 2016, Laurențiu Reghecampf, aflat la al doilea său mandat pe banca FCSB-ului, îl aducea pe Timo Gebhart, de la FC Nurnberg. Cu un CV important, mijlocașul german nu a reușit să confirme în România și a evoluat în doar 7 meciuri pentru clubul roș-albastru.
- Ulterior, în vara anului 2016, Gebhart a fost cedat de FCSB și a revenit la Nurnberg
De atunci, neamțul a mai evoluat pentru Hansa Rostock, 1860 Munchen, Viktoria Berlin și FC Memmingen, iar din luna iulie a anului 2022 a decis să se retragă definitiv din fotbal, la 33 de ani.
În prezent, Gebhart este implicat într-un proiect online, în care sunt difuzate emisiuni legate de fotbal.
"Nu mai joc fotbal, cariera mea s-a terminat. Lucrez la un proiect de creare de conținut cu echipa mea numită Ballers Room. Este un proiect de lungă durată și este vorba despre diferite formate despre fotbal și podcast", a spus Timo Gebhart, pentru digisport.ro.
Ce spunea Gigi Becali despre Timo Gebhart
Galerie Foto
"El, săracul, nu mai poate să joace fotbal. Eu am avut încredere în Reghe. El mi-a zis patroane, îl luăm, îi dăm 5.000 de euro și îi facem două contracte. I-am dat 5.000 de euro pe lună timp de 6 luni și are încă un contract pe doi ani, cu 15.000 pe lună, dacă dă randament.
Am zis că nu e problemă să dăm 5.000 pe lună ca să îl vedem. A spus el că va da 10 goluri. Eu nu cred că va da nici jumătate de gol. Eu nu cred că mai poate să joace fotbal. Pe mine nu poți să păcălești dacă văd un meci. Dacă văd că abia te miști, că vine baba cu colacii până te întorci…", spunea Gigi Becali, la acea vreme.
Etichete: gigi becali , superliga , fcsb , timo gebhart
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții