Exclusiv Care este ”prețul corect” al lui Mattias Kait! Unde ar putea ajunge mijlocașul Rapidului
articol scris de Digi Sport22.07.2022, 12:33
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
De curând, Rapid l-a vândut pe Rareș Ilie la Nice, însă gruparea giuleșteană mai poate ceda un jucător important în această vară.
Este vorba despre estonul Mattias Kait (24 de ani). Mijlocașul a fost revelaţia Rapidului în partea a doua a sezonului trecut. A jucat 18 meciuri şi a marcat de două ori, iar prestaţiile sale au fost remarcate de toată lumea.
- 500 de mii de euro este cota de piață a lui Mattias Kait, potrivit Transfermarkt.
Mattias Kait, mijlocașul Rapidului, dorit de o echipă din Elveția
Din informațiile Digi Sport, Kait ar fi dorit de o formație din Elveția, iar internaționalul din Estonia ar fi evaluat undeva la 800.000 de euro. Oferta pentru mijlocaș se învârte în jurul sumei de un milion de euro, astfel este de așteptat ca Rapid să-l cedeze pe Mattias Kait, chiar dacă staff-ul tehnic nu ar dori să renunțe la fotbalistul pe care giuleștenii l-au luat liber de contract la începutul acestui an.
- 43 de meciuri şi 8 goluri are Kait pentru naţionala Estoniei.
- un titlu de campion al Norvegiei are Mattias Kait, cu Bodo Glimt.
Se pare că salariul pe care estonul ar urma să-l primească la noua echipă este de trei ori mai mare decât cel pe care îl încasează în prezent la Rapid, iar Mattias Kait și-ar dori ca giuleștenii să-l lase să plece.
”Mai sunt și alte oferte pentru alți jucători, cum este și Kait, dar nu sunt așa avansate discuțiile. Vom vedea cum vor evolua lucrurile, dar eu nu l-aș da pe Kait.
Sigur, contează și ce-și dorește jucătorul, dar și în ce va consta oferta pentru el”, a spus Niculae, săptămâna trecută, la Digi Sport.
- Levadia, Fulham U21, Ross County, Domzale și Bodo/Glimt sunt formațiile la care a mai evoluat Kait.
Etichete: transfer rapid , mattias kait , oferta kait
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții