Video&Foto Care distanțare? Torțe și cântece pe noua arenă a celor de la UTA. Așa au făcut jucătorii primul antrenament
articol scris de Digi Sport28.08.2020, 17:40
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
UTA Arad are în sfârșit un stadion nou, iar jucătorii au făcut deja primul antrenament.
Nu au lipsit nici fanii, care nu s-au putut abține și au ocupat o bună parte dintr-o tribună. Aceștia nu erau deloc distanțați. S-au înghesuit în acel sector de tribună, au cântat și au aprins torțe.
Galerie Foto
DSP Arad a permis inițial un număr de 500 de suporteri la meci, însă a apărut imediat reacția prim-ministrului și a autorităților centrale, care le-au contrazis pe cele locale din Arad.
Așa au fost întâmpinați jucătorii de la UTA, care s-au antrenat în corul fanilor.
Noul stadion de la UTA Arad va fi inaugurat astăzi, 28 august
Stadionul va fi inaugurat odată cu partida împotriva celor de la Voluntari, programată astăzi, de la ora 21:00, în direct la Digi Sport 1.
La antrenament, pe tabela stadionului a apărut scorul de 3-0 între UTA și Voluntari, cu Benga printre marcatori.
- Arena Francisc Neuman are o capacitate de 12.700 de locuri.
În urmă cu o săptămână, chiar în prima zi în care s-au pus în vânzare abonamentele, 3.000 dintre acestea s-au dat în doar 24 de ore.
Etichete: uta arad , uta voluntari , francisc neuman , stadion uta arad , arena uta arad
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții